Romania primeste 47 de milioane de euro de la CE pentru infrastructura rutiera CRAIOVA-CALAFAT

Comisia Europeana (CE) a anuntat joi ca a aprobat ALOCAREA sumei de 47 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regionala pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere ce leaga CRAIOVA de CALAFAT, in partea de sud-vest a Romaniei, potrivit Agerpres.

Drumul national DN56, care face parte din Reteaua Transeuropeana de Transport (TEN-T), este singura conexiune dintre CRAIOVA si podul CALAFAT-VIDIN, ce leaga regiunile invecinate din Bulgaria si Romania.

Podul CALAFAT-VIDIN, denumit si “Podul Noua Europa”, este considerat ca fiind de o importanta strategica pentru UE, el reprezentand o legatura vitala pe ruta prioritara ce porneste din Europa de Nord, traverseaza Europa Centrala, Romania si Bulgaria, pentru a ajunge in Grecia. Pentru construirea podului, investitiile UE s-au ridicat la 106 milioane de euro, acesta fiind cel de-al doilea pod care leaga Romania de Bulgaria pe intervalul de 630 km de granita dintre cele doua tari. Reteaua rutiera modernizata dintre CRAIOVA si CALAFAT va imbunatati accesul la pod si va stimula cresterea economica si competitivitatea in regiune.

Citeste si: Primul TREN DE CALATORI va circula, sambata, pe PODUL CALAFAT-VIDIN

“Imbunatatirea conexiunii cu podul CALAFAT-VIDIN in partea romana va crea oportunitati importante de dezvoltare a afacerilor, cercetarii, comunitatilor locale si serviciilor publice, atat in regiunea de frontiera romana, cat si in cea bulgara. Modernizarea caii de transport va reduce semnificativ durata calatoriei atat pentru pasageri, cat si pentru marfuri, stimuland dezvoltarea economica a Romaniei si Bulgariei”, a declarat comisarul pentru politica regionala Johannes Hahn, citat de site-ul Comisiei.

Proiectul “Reabilitarea drumului national DN56 CRAIOVA-CALAFAT” are ca scop modernizarea unei portiuni de 80 kilometri din acest drum care leaga orasele CRAIOVA si CALAFAT. Investitia se incadreaza in axa prioritara 2 “Convergenta” a Programului Operational Sectorial de Transport al Romaniei. Uniunea Europeana va finanta proiectul prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regionala, suma alocata fiind de 47 milioane de euro dintr-o investitie totala de 55,4 milioane de euro. In faza de implementare a proiectului, se preconizeaza ca vor fi create 270 de locuri de munca.

Citeste si: AUTOSTRAZI in Romania: Zece tronsoane vor fi construite pe BANI EUROPENI

Proiectul este considerat un “proiect major”, investitia totala (inclusiv TVA) ridicandu-se la peste 50 milioane de euro. Acesta face de altfel obiectul unei decizii speciale a Comisiei Europene, in conditiile in care alte tipuri de proiecte sunt aprobate la nivel national sau regional.

Romaniei i-au fost alocate fonduri in valoare de aproximativ 19,7 miliarde de euro in cadrul politicii de coeziune in perioada 2007-2013, a mentionat sursa citata.

Sursa foto: economica.net