România se topește! Cod galben de caniculă în 22 de județe și în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți dimineață, un cod galben de caniculă valabil în 22 de județe și în București. Avertizarea meteorologilor  este valabilă în zilele de 28, 29 și 30 iulie.

Astfel, în intervalul 28 iulie, ora 12:00 – 30 iulie, ora 20:00, valorile termice vor continua să crească, astfel încât vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară în regiunile extracarpatice. Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de peste 33…35 de grade, disconfortul termic va fi ridicat, iar pragul critic de 80 de unități al indicelui temperatură-umezeală (ITU) va fi atins în zonele de câmpie și podiș din sudul și estul țării și local din vest.

Codul galben de caniculă este valabil și în zilele de miercuri și joi, 29-30 iulie.

În aceste două zile, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și local în Moldova. Temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade, iar pe arii restrânse miercuri și local joi, se vor situa peste 37…38 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități, iar în cursul nopților temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade (nopți tropicale). Administraţia Naţională de Meteorologie precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenționările meteo.

Sursa foto: realitatea