ROMANIA: Un condamnat la 8 luni de inchisoare a primit un spor de pedeapsa de 24 de ani!

Un barbat condamnat la opt luni de inchisoare pentru fals informatic a primit un spor de pedeapsa de 24 de ani de detentie, intr-un dosar DIICOT, acest caz fiind o premiera pentru institutie. O instanta romaneasca a stabilit definitiv condamnarea lui GHEORGHE CLAUDIU TUDOR la 24 de ani si opt luni de inchisoare cu executare, cei 24 de ani reprezentand doar sporul de pedeapsa aplicat la pedeapsa principala de opt luni de inchisoare, informeaza Newsro.

Surse judiciare afirma ca aceasta reprezinta o premiera in sensul ca este sporul cel mai mare de pedeapsa aplicat in Romania, raportat la cuantumul pedepsei principale. Aceleasi surse sustin ca discrepanta dintre pedeapsa de opt luni si sporul de 24 de ani este normala si reprezinta calculul aritmetic prevazut de noile coduri pentru infractiunile care au mai multe acte materiale comise in timp.

Aceleasi surse amintesc cazul judecatorului Mircea Moldovan, condamnat la 22 de ani de inchisoare, din care sporul de pedeapsa a fost de 15 ani si doua luni de inchisoare. Astfel, instanta a decis condamnarea lui GHEORGHE CLAUDIU TUDOR la 46 de pedepse a cate opt luni inchisoare, stabilite pentru savarsirea a 46 de infractiuni de fals informatic, 46 de pedepse a cate opt luni inchisoare, stabilite pentru savarsirea a 46 de infractiuni de inselaciune si 46 de pedepse a cate patru luni inchisoare, stabilite pentru savarsirea a 46 de infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata, potrivit minutei deciziei din acest caz.

Instanta a stabilit contopirea tuturor pedepselor, iar, in final, a decis ca GHEORGHE CLAUDIU TUDOR sa o execute pe cea mai grea, respectiv pe cea de opt luni. ” (…) contopeste pedepsele principale stabilite de prima instanta pentru restul infractiunilor: 46 de pedepse a cate 8 luni inchisoare, stabilite pentru savarsirea a 46 de infractiuni de fals informatic; 46 de pedepse a cate 8 luni inchisoare, stabilite pentru savarsirea a 46 de infractiuni de inselaciune; 34 de pedepse a cate 4 luni inchisoare, stabilite pentru savarsirea a 34 de infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata, in pedeapsa cea mai grea de 8 luni inchisoare, sporita cu 24 ani, rezultand pedeapsa de 24 ani si 8 luni inchisoare”, se arata in acelasi document.

Procurorii DIICOT din teritoriu l-au deferit justitiei in 10 noiembrie 2015 pe GHEORGHE CLAUDIU TUDOR pentru 46 fapte de fals informatic, 46 fapte de fals in inscrisuri sub semnatura privata, 46 de fapte de uz de fals si 46 de fapte de inselaciune. In actul de inculpare, procurorii DIICOT notau ca barbatul a folosit numele unei societati comerciale in cadrul unui anunt pe site-ul Mercador, in care prezenta oferte de munca in tari europene.

GHEORGHE CLAUDIU TUDOR a fost prins dupa ce administratorul firmei al carei nume a fost folosit in anunt a facut o plangere in care sesiza ca “in data de 25.03.2014 a fost contactata telefonic de persoana vatamata, care ii cerea detalii cu privire la un contract de munca in Germania”.

“In urma discutiilor dintre cei doi s-a constatat ca persoana vatamata a gasit pe Internet, pe site-ul ‘Mercador’, un anunt din partea (…) privind posibilitatea angajarii pentru a lucra in strainatate. Persoana vatamata a aplicat la acea oferta trimitand un e-mail la adresa indicata in anuntul publicat pe Internet, primind la randul sau un e-mail cu toate detaliile precum si un contract de angajare. Tot in acel e-mail i se solicita persoanei vatamate suma de 310 lei drept comision pentru procesarea dosarului de angajare, urmand ca acest comision sa fie depus intr-un cont deschis la BCR SA pe numele de….

Dorind mai multe detalii cu privire la acel contract primit prin e-mail, persoana vatamata a gasit pe Internet un numar de telefon de contact si astfel a luat legatura cu martora. Aceasta i-a comunicat persoanei vatamate ca nu a publicat din partea societatii niciun anunt pe Internet si i-a solicitat acesteia sa-i trimita contractul de angajare primit.

Astfel s-a constatat ca pe acel contract societatea aparea drept consultant legal, existand o semnatura si o stampila care, insa, nu-i apartineau, acestea fiind false, si astfel i-a transmis persoanei vatamate sa nu plateasca comisionul solicitat in anunt intrucat anuntul este fals, iar el a fost inselat”, se mai arata in documentul citat.

In acelasi fel, GHEORGHE CLAUDIU TUDOR a inselat 46 de persoane, potrivit anchetatorilor.

Sursa foto: realitatea