ROMANIA-UNGARIA: Politistii locali bucuresteni, implicati in asigurarea ORDINII PUBLICE la partida dintre reprezentantivele celor doua tari

Unitati calare, patrule canine, echipaje de interventie, efective din cadrul serviciilor de Ordine Publica si Circulatie – acestea sunt fortele Politiei Locale a Municipiului Bucuresti (PLMB) care vor participa, alaturi de Jandarmeria Capitalei, la actiunile de asigurare a ordinii publice in Bucuresti, cu ocazia meciului de fotbal de sambata dintre reprezentativele Romaniei si Ungariei.

Potrivit reprezentantilor institutiei, PLMB va desfasura, la sfarsitul acestei saptamani, o serie de actiuni care vor viza asigurarea ORDINII PUBLICE, in Capitala, cu ocazia meciului de fotbal dintre Romania si Ungaria. In principal, politistii locali din cadrul PLMB vor actiona alaturi de jandarmi, de fortele Politiei Nationale, dar si alaturi de alte structuri de ordine si siguranta publica pentru prevenirea savarsirii unor fapte antisociale pe teritoriul Bucurestiului.

Citeste si: ROMANIA-UNGARIA: 11 galerii si-au anuntat prezenta la meci. Cum vor fi repartizate in tribune

Zonele considerate de risc vor fi atent monitorizate, in special prin sistemul de supraveghere video al dispeceratului PLMB. Supravegherea video va permite, astfel, o reactie rapida in cazul oricarui gen de incidente, potrivit sursei citate.

U numar de 24 unitati din cadrul Patrulei Calare a Municipiului Bucuresti vor fi in alerta, incepand de vineri, iar 12 dintre acestea vor actiona, sambata, pentru mentinerea ordinii publice in zona Arenei Nationale. Calaretii vor patrula in imediata apropiere a stadionului, acolo unde si efectivele serviciului de Ordine Publica vor avea misiuni similare.

Citeste si: ROMANIA-UNGARIA: Scotianul WILLIAM COLLUM va arbitra partida de pe Arena Nationala

Peste 50 de agenti locali specializati in ordine publica vor avea misiunea de a monitoriza si de a asigura siguranta cetatenilor in zona stadionului national, iar un efectiv al PLMB va contribui, alaturi de jandarmi, la mentinerea ORDINII PUBLICE in Centrul Istoric al Capitalei. Agentii locali vor fi sprijiniti de zece unitati canine care vor actiona strict in centrul Bucurestiului. Totodata, un detasament al Serviciului Interventii va fi prezent tot in zona centrului Capitalei, alaturi de celelalte forte de ordine publica.

Aproximativ 30 de politisti locali din cadrul Serviciului Circulatie vor asigura, sambata, fluidizarea traficului in Capitala. Echipajele rutiere ale PLMB vor contribui atat la mentinerea fluentei traficului pe traseele de deplasare ale suporterilor romani si straini, cat si la asigurarea masurilor de restrictionare a circulatiei in zona Arenei Nationale.

Sursa foto: b365.ro