ROMANIA v DANEMARCA: RAZVAN BURLEANU despre MECI si situatia selectionerului DAUM

Razvan Burleanu, presedintele Federatiei Romane de Fotbal, a declarat ca partida cu Danemarca nu este decisiva, desi „tricolorii” se afla pe locul al 4-lea al grupei, informeaza postul de televiziune Dolce Sport.

Razvan Burleanu, presedintele Federatiei Romane de Fotbal, a vorbit despre partida cu Danemarca, pe care „tricolorii” o vor disputa, la Cluj, la data de 26 martie. Oficialul de la „Casa Fotbalului” a spus ca intalnirea cu nordicii nu este decisiva pentru a mai pastra sanse de calificare la Campionatul Mondial din Rusia, dar este importanta.

„N-as putea spune ca este un meci decisiv, dar este unul foarte important. Daca vom castiga, asa cum ne dorim, vom continua sa visam ca putem intrerupe cei 20 de ani de absenta de la Campionatul Mondial. Jucam acasa, am mai batut Danemarca, astfel incat chiar avem mare nevoie de aceasta victorie. Chiar si cu o infrangere, pozitia mea e una foarte ferma. Imi doresc sa putem continua cu Christoph Daum, chiar si dupa aceasta campanie, pentru ca s-au pus niste baze foarte solide”, a spus Burleanu la postul de televiziune amintit.

Sursa foto: frf.ro