Romanii cu credite trebuie sa stie asta

Romanii cu credite trebuie sa stie asta

Vesti bune pentru romanii cu credite. Analistii financiar-bancari estimeaza ca BNR ar putea reduce dobanda cheie la 3,25% pana la finalul anului, ceea ce ar fi o veste foarte buna pentru romanii cu credite. 

Banca Nationala a Romaniei (BNR) ar putea reduce dobanda de politica monetara la 3,25% pana la finalul anului, conform opiniilor exprimate de participantii la un sondaj intern realizat in cadrul Asociatiei Analistilor Financiar – Bancari din Romania (AAFBR), insa numai jumatate dintre acestia considera ca acest lucru se va intampla la sedinta Consiliului de Administratie din 4 august 2014.

Citeste si: O banca a anuntat ca reduce dobanda la creditul ipotecar Prima Casa

“Conform opiniilor exprimate de participantii la un sondaj intern in cadrul AAFBR, Banca Nationala a Romaniei ar putea reduce dobanda de politica monetara la 3,25% pana la finalul anului. Cu toate acestea, opiniile referitoare la momentul reducerii dobanzii sunt impartite, numai jumatate dintre participanti considerand ca acest lucru se va intampla la urmatoarea sedinta a Consiliului de Administratie al BNR din data de 4 august 2014. Cei mai multi analisti considera ca o reducere a dobanzii ar putea avea loc in urmatoarele luni si ar putea continua in 2015, nivelul prognozat pentru finalul anului 2015 fiind de 3%”, se arata intr-un comunicat al AAFBR, citat de Agerpres.

Citeste si: ISARESCU isi nuanteaza pozitia fata de aderarea la euro in 2019: O sprijin, dar e foarte greu de atins

In ceea ce priveste rezervele minime obligatorii la lei exista un consens larg cu privire la o diminuare a lor la 10% pana la finalul acestui an si la 8% pana la finalul anului 2015.

“Rezervele minime obligatorii pentru pasivele in valuta ar putea fi mentinute la 16% pana la finalul acestui an. Anul 2015 ar putea aduce o scadere a acestora, cele mai multe estimari pentru orizontul decembrie 2015 fiind de 14%”, se mai spune in comunicatul AAFBR.

AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata in luna ianuarie 2008 si care reuneste in randurile sale aproximativ 60 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.