Romanii folosesc, in medie, putin peste un tub de pasta de dinti pe an

Romanii au folosit anul trecut, in medie, putin peste un tub de pasta de dinti, potrivit unui studiu care a fost prezentat joi, cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii Orale.

Studiu “Zambeste Romania”, prezentat joi de GSK, arata ca la nivel national consumul mediu de pasta de dinti a inregistrat o crestere usoara, influentata de faptul ca, in mediul rural, acesta aproape s-a dublat, in timp ce in urban a scazut usor. Astfel, s-a estimat ca populatia rurala foloseste un tub de pasta de dinti la trei ani – fata de sase ani, conform studiilor anterioare -, insa, la nivel urban, consumul a coborat la numai un tub si jumatate pe an in 2013, fata de doua tuburi in 2012.

 Citeste si: Servicii medicale gratuite sau partial subventionate pentru persoanele cu venituri mici la Centrul Sf. Nectarie

Totodata, studiile de piata arata ca romanii folosesc, in medie, aceeasi periuta de dinti timp de doi ani. In mediul rural, oamenii isi schimba periuta de dinti o data la zece ani. La nivel urban, populatia foloseste acum aceeasi periuta de dinti timp de doi ani. Prin comparatie, 77 la suta dintre germani isi schimba periuta cel putin o data la trei luni.

Studiul GSK indica, in continuare, o igiena orala precara a populatiei, desi romanii sustin ca respecta regulile elementare de igiena dentara, declarand ca isi periaza dintii de doua ori pe zi.

Sursa foto: realitatea.net.