ROSIA MONTANA, clasata ca SIT ISTORIC de IMPORTANTA NATIONALA

ROSIA MONTANA a fost clasata ca SIT ISTORIC de importanta nationala, printr-un ordin al MINISTERULUI CULTURII, emis la finalul anului trecut, relateaza Gandul.

„La data de 30 decembrie 2015 am semnat ordinul de ministru de publicare a noii Liste a Monumentelor Istorice 2015, ce urmeaza sa apara in Monitorul Oficial, prin care intreaga localitate Rosia Montana pe o raza de 2 kilometri este clasata ca sit in categoria A”, a scris ministrul VLAD ALEXANDRESCU pe Facebook.

Actul normativ instituie, practic, regimul de protectie implementat in momentul aparitiei legii 422/2001, care, ulterior, a fost modificat. Prin urmare, se revine la asigurarea protectiei unui sit de importanta nationala, ce a suscitat, in ultima perioada, intense dezbateri referitoare la activitatea miniera din zona.

CITESTE SI: Tribunalul Cluj a anulat Planul Urbanistic de la ROSIA MONTANA: In zona ar putea fi construite pensiuni

Localitatea ROSIA MONTANA a fost atestata documentar in anul 131 d. Hr., cu numele ALBURNUS MAIOR. Asezarea a fost intemeiata de reprezentanti ai administratiei imperiale romane, cu scopul de a exploata zacamintele de aur si argint din zona, devenind in timp centrul principal de extractie a metalelor pretioase de la nordul Dunarii de Jos. Apogeul activitatii miniere la Rosia Montana a fost atins, insa, in perioada austro-ungara, la sfarsitul secolui la XIX-lea.

Sursa foto: transilvania-traveller