Rovana Plumb: Motiunea simpla a PNL nu are obiect, Inspectia Muncii nu se desfiinteaza

inspectia muncii, anaf, munca la gri, anaf munca la gri, controale munca la gri

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, in plenul Camerei Deputatilor, ca motiunea simpla a PNL intitulata „PSD guverneaza la negru.Totul pentru PSD, nimic pentru cetatean!” contine „afirmatii nefondate” si „nu are obiect”, deoarece „Inspectia Muncii nu se desfiinteaza”. 

„Ma aflu, astazi, in fata dumneavoastra, pentru a raspunde afirmatiilor nefondate sustinute de catre semnatarii motiunii. Inspectia Muncii nu se desfiinteaza. Pornind de la aceasta afirmatie, pe care o sustin cu toata responsabilitatea, motiunea prezentata astazi nu are obiect”, le-a spus Plumb deputatilor.

Citeste si: PNL a depus motiunea “PSD guverneaza la negru. Totul pentru PSD, nimic pentru cetateni”

Ea a aratat ca se impune crearea unei institutii „mai performante”, care sa optimizeze activitatile de control in domeniul sanatatii si securitatii muncii. „Am luat decizia de a crea o noua institutie nu prin desfiintarea Inspectiei Muncii, nu prin desfiintarea Agentiei Nationale pentru Plati si Inspectie Sociala, cum in mod fals se afirma de catre semnatarii motiunii, ci prin reorganizarea prin comasarea celor doua institutii. Aceasta modalitate a avut in vedere si posibilitatile actuale in ceea ce priveste capital uman si fondurile publice”, a spus RoRovana Plumbaratand ca aceasta reorganizare inseamna „intarirea actului de control, precum si conferirea unei sporite autoritati inspectorilor care vor avea atributii si drepturi mult mai bine conturate pentru exercitarea functiei de autoritate de stat”.

Potrivit ministrului Muncii, personalul din aceste institutii supuse reorganizarii nu isi pierde locul de munca. 

„Dupa cum stiti, munca nedecalarata are consecinte negative pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung atat pentru cetatean, cat si pentru societate”, a mai spus Plumb, mentionand ca infiintarea Agentiei Nationale pentru Inspectia Muncii si securitate Sociala are ca scop „optimizarea activitatii de control in domeniul relatiilor de munca”.