RUSIA a primit o foaie de parcurs de la OSCE. Anuntul a fost facut de Dmitri Peskov

RUSIA a primit o “foaie de parcurs” a unei posibile solutionari a crizei din Ucraina intocmite de catre Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), a anuntat Kremlinul joi, relateaza agentia RIA Novosti in pagina electronica.

Moscova a primit o «foaie de parcurs» prin canale diplomatice. Este necesara o perioada de timp pentru studierea rapida” a acestuia, a declarat Dmitri Peskov, purtator de cuvant al Kremlinului, citat de agentie, care nu ofera alte informatii despre document. Peskov a anuntat anterior ca Rusia analizeaza situatia in intregime.

Informatia apare dupa ce presedintele rus Vladimir Putin l-a primit miercuri pe presedintele OSCE, elvetianul Didier Burkhalter, la Moscova, unde au discutat despre criza ucraineana.

Citeste si: Alerta! Alte doua regiuni din Ucraina se pregatesc sa se alipeasca la Rusia

Ambasadorul francez in Rusia Jean-Maurice Ripert a declarat anterior pentru agentia rusa de stat ca OSCE a discutat un “pachet de masuri in vederea dezescaladarii” crizei din estul Ucrainei, o zona afectata de puternice tensiuni separatiste proruse. Ambasadorul a subliniat ca alegerile prezidentiale anticipate programate la 25 mai in Ucraina si formarea unui nou Guvern ucrainean reprezinta pasi-cheie in solutionarea crizei.

RUSIA, care refuza sa recunoasca autoritatile interimare instalate la Kiev dupa indepartarea fostului presedinte prorus Viktor Ianukovici de la putere, a considerat pana acum “absurda” organizarea alegerilor in contextul violentelor actuale, soldate cu zeci de morti.

Citeste si: Ce spune Ucraina despre interdictia aplicata avionului lui Rogozin de a intra in spatiul sau aerian

Occidentalii, care considera crucial ca scrutinul din 25 mai sa se desfasoare corect, acuza RUSIA ca face totul pentru a destabiliza Ucraina si a impiedica organizarea alegerilor.

Ei s-au declarat sceptici in ceea ce priveste retragerea anuntata de Putin a zeci de mii de militari rusi mobilizati in ultimele saptamani de-a lungul frontierei cu Ucraina.

Foto: unimedia.md