RUSIA: ZECI DE MII de PERSOANE au participat in Moscova la MITINGUL organizat in memoria lui BORIS NEMTOV. GALERIE FOTO

Miting de amploare in Rusia in memoria liderului opozitiei ruse Boris Nemtov, ucis sambata in capitala Gederatiei Ruse. Marsul este organizat duminica dupa-amiaza in memoria lui Boris Nemtov si se va desfasura in centrul Moscovei.

UPDATE 17.24: Mitingul s-a terminat in jurul orei 17.00. Potrivit serviciului de presa al politiei capitalei ruse, aproximativ 21.000 de persoane au participat la mars, scrie stirileprotv.ro. Serghei Davidis, membru al opozitiei, a afirmat ca numarul participantilor a fost de aproape 50.000 de persoane.

Participantii au marsaluit de la statia de metrou Kitai-Gorod pana la podul Bolsoi Moskvoretki, unde a fost ucis BORIS NEMTOV. Demonstrantii au purtat portrete ale lui BORIS NEMTOV, steaguri si bannere pe care se putea citi “A luptat pentru eliberarea Rusiei”, “A luptat pentru viitorul nostru” sau “Eroii nu mor, iar acele gloante ne erau destinate noua tuturor”. Oamenii au vizitat inclusiv locul unde a fost comisa crima, care a fost insa incercuit de politie.

Fostul premier rus Mihail Kasianov, copresedinte al partidului RPR-Parnas al lui Nemtov, a sustinut un scurt discurs la locul crimei. “Boris este cu noi … Nu ar trebui sa uitam, ucigasii vor fi pedepsiti”, a declarat el, sugerand ca podul sa fie redenumit din Bolsoi Moskvoretki in Nemtovski.

Politia a impiedicat un grup de aproximativ zece nationalisti care purtau steaguri imperiale sa se alature marsului, dar nu a facut nicio arestare. in schimb, deputatul ucrainean Aleksei Goncearenko, acuzat de Moscova de implicare in violentele din mai 2014 de la Odesa, a fost retinut in timp ce voia sa participe la aceasta manifestatie, el urmand sa fie deferit Comitetului rus pentru Anchete, potrivit politiei capitalei.

UPDATE 17.05: Potrivit unuia dintre organizatori, citat de AFP, la miting s-au adunat peste 70.000 de persoane. ”Estimam la peste 70.000 numarul participantilor”, a declarat pentru AFP Alexandr Riklin, unul dintre organizatorii marsului, care a fost autorizat de catre municipalitate, conform Agerpres.

Politia a indicat la randul sau un numar de peste 16.000 de participanti la mars.

La Sankt Petersburg, cel de-al doilea oras ca marime al tarii, peste 6.000 de persoane, potrivit politiei, s-au strans, de asemenea, pentru a-i adune un omagiu lui BORIS NEMTOV.

UPDATE 16.06: Cel putin 10.000 de persoane participau duminica in centrul Moscovei la un mars in memoria opozantului si fost vicepremier rus BORIS NEMTOV, asasinat vineri seara in apropiere de Kremlin, relateaza Agerpres, care citeaza AFP.

BORIS NEMTOV “a murit pentru viitorul Rusiei” sau “El s-a batut pentru o Rusie libera”, scria pe pancartele purtate de manifestanti la Moscova, potrivit jurnalistilor AFP de la fata locului.

La Sankt Petersburg, cel de-al doilea oras al Rusiei, cel putin 2.500 de persoane s-au strans, de asemenea pentru a-i aduce un omagiu opozantului rus.

Mitingul in memoria lui Boris Nemtov a fost autorizat sambata de autoritatile de la Moscova in urma unei solicitari a opozitiei.

Boris Nemtov a fost impuscat mortal in centrul Moscovei in noaptea de vineri spre sambata, in timp ce se plimba alaturi de o tanara pe Marele pod de piatra (Bolshoy Kamenny), aflat in apropierea Kremlinului. Adversar declarat al lui Vladimir Putin, Nemtov a fost impuscat in spate de 4 ori. El afirmase recent, intr-un interviu, ca se teme sa nu fie ucis de Putin, din cauza opozitiei sale fata de razboiul din Ucraina.

Citeste si: BORIS NEMTOV se TEMEA pentru VIATA sa

Vezi aici cine a fost Boris Nemtov

Fostul vice-premier rus Boris Nemtov, asasinat la Moscova in noaptea de vineri spre sambata, a fost politicianul simbol al tinerilor reformatori din anii ’90, el devenind intre timp cea mai proeminenta figura a opozitiei fata de actualul presedinte Vladimir Putin, pe care intentiona sa-l sfideze din nou la un mars anticriza si contra agresiunii Rusiei impotriva Ucrainei, programat sa se desfasoare duminica, se arata intr-o prezentare a biografiei lui Boris Nemtov intocmita de AFP.

Boris Nemtov, ucis cu focuri de arma la varsta de 55 de ani chiar in apropierea Kremlinului,  a fost unul dintre liderii miscarii contestatare fara precedent care a marcat in anii 2011-2012 campania electorala a lui Vladimir Putin, atunci candidat la un al treilea mandat prezidential.

Sursa foto: twitter.com