RUSIA REACTIONEAZA: Raportul Olandei privind catastrofa aviatica MH17 are un caracter tendentios

Ministrul-adjunct al afacerilor externe al Rusiei, Serghei Riabkov a declarat ca raportul Olandei privind catastrofa aviatica MH17 are un caracter tendentios.

”Rusia este gata sa ofere toate datele si evaluarile pe care le are la dispozitie si pe baza carora afirmam ca ancheta (Biroului olandez pentru securitate), ale carei rezultate au fost date publicitatii astazi, are un caracter tendentios”, a spus Riabkov, potrivit Interfax, citata de Agerpres.

”Autorii raportului prezentat nu au dat raspunsuri unilaterale si s-au concentrat pe detalii tehnice, lucru mai degraba incurajator. Principala problema, una nesolutionata, consta pentru tarile Occidentului in faptul ca ele pur si simplu nu puteau admite aparitia unui alt acuzat decat Rusia sau cei pe care ei ii califica drept separatisti prorusi”, a acuzat, la randul sau, seful Comisiei pentru afaceri internationale din cadrul Consiliului Federatiei, Konstantin Kosaciov.

CITESTE SI: KIEVUL ACUZA: DOBORAREA AVIONULUI MH 17, OPERA SERVICIILOR SECRETE RUSE

Ucraina ”ar fi trebuit sa se numere printre primii suspecti si responsabili. Este cu atat mai important ca raportul olandezilor nu s-a lasat dus in lesa acestor asteptari politice si s-a concentrat pe probleme tehnice, care continua sa fie destule”, a mai sustinut acesta.

Biroului olandez pentru securitate a anuntat in raportul sau final privind tragedia aviatica faptul ca zborul MH-17 al Malaysia Airlines a fost doborat, in estul Ucrainei, de o racheta sol-aer de fabricatie ruseasca.

Ucraina a transmis ca o ancheta proprie a relevat faptul ca militarii rusi au fost cei care au lansat racheta.

CITESTE SI: ZBORUL MH-17 A FOST DOBORAT DE O RACHETA BUK LANSATA DE REBELII PRORUSI DIN UCRAINA. UPDATE

”Nu am niciun dubiu asupra faptului ca aceasta a fost o operatiune planificata a serviciilor secrete ruse, pentru a dobori avionul. Nu exista nicio indoiala ca separatistii aflati in stare de ebrietate nu stiu sa opereze sistemele BUK, ceea ce inseamna ca aceste sisteme au fost operate doar de militari rusi”, a declarat premeirul ucrainean, Arseni Iateniuk.

Sursa foto: aktual24