RUSIA va INTERZICE importurile de CARNE din REPUBLICA MOLDOVA

Federatia Rusa va impune un embargou temporar asupra importurilor de carne din Republica Moldova incepand din 27 octombrie, a anuntat directorul serviciului federal veterinar si fitosanitar Rosselhoznadzor, Serghei Dankvert, relateaza agentia Tass, in pagina electronica.

Oficialul rus a declarat ca o inspectie desfasurata impreuna cu autoritatile belaruse ar fi descoperit cazuri de livrare prin intermediul Republicii Moldova a unor produse din carne nesigure, inclusiv produse achizitionate de la producatori care isi vand marfa in piete locale.

CITESTE SI: RUSIA A LIMITAT IMPORTURILE DE CARNE DE VITA DIN ROMANIA

Produsele respective erau destinate in special pietei din Belarus, care are “un regim de control mai flexibil”, a precizat Dankvert. In urma inspectiei, s-a constatat ca produsele din carne din Republica Moldova sunt periculoase conform criteriilor ruse, iar certificatele sanitar-veterinare sunt inexacte, a adaugat acesta.

CITESTE SI: Rusia INTERZICE produsele AGROALIMENTARE din tarile care au adoptat SANCTIUNI contra sa 

Anuntul autoritatilor de la Moscova intervine in conditiile in care Rusia a impus de mai bine de un an un embargou asupra vinurilor din Republica Moldova, iar din iulie a interzis importurile de fructe, legume si conserve moldovenesti pe piata rusa. In aceste conditii, Chisinaul a denuntat presiuni ale Moscovei asupra Republicii Moldova in urma semnarii Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana.

Sursa foto: timpul.md