S-a făcut! FCSB și-a luat atacant și l-a prezentat oficial! Cât va câștiga și ce clauză de reziliere are

Atacantul Ioan Hora (foto, în stânga), 30 de ani, a fost prezentat, duminică, la FCSB, într-o conferință de presă la care a participat și Gigi Becali, patronul grupării din Berceni.

Ioan Hora a semnat azi, însoțit de impresarul Bogdan Apostu, un contract valabil pe un an și jumătate, urmând să primească un salariu de 10.000 de euro pe lună.

În contractul lui Ioan Hora există și o clauză de reziliere care, potrivit surselor Gazetei Sporturilor, este de 3 milioane de euro.  Mai mult, Hora va avea prime impresionante în contract. Dacă FCSB se califică în grupele UEFA Champions League, Hora va primi 100.000 de euro, iar dacă echipa ajunge în Europa League, atacantul va încasa 30.000 de euro, mai scrie sursa citată.

Sursa foto: sport