S-a sucit! Viorica Dăncilă a anunțat, în ședința de Guvern, ce se întâmplă cu Declarația 600

S-a sucit! Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri în prima ședință de Guvern, că Declarația 600 se va putea depune până în aprilie.

„Astăzi, vom adopta o OUG privind prorogarea termenului de depunere a Formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie. În perioada următoare, Ministerul Finanțelor trebuie să identifice o soluție permanentă, care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activități independente, iar plata să se facă o dată pe an și nu anticipat”, a spus Dăncilă, în ședința de guvern.

Luni, premierul anunţa, în plenul Parlamentului, că în această săptămână se va renunţa la Formularul 600.  “Cât timp voi fi prim-ministru, nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Scopul meu este acela de a uşura şi de a simplifica viaţa economică, nu de a o complica. Chiar de săptămâna aceasta, vom renunţa la Formularul 600 şi, ulterior, la aproape toate celelalte. Un singur formular pentru cei cu activităţi independente, pe an, este propunerea noastră începând cu anul 2019”, declara Viorica Dăncilă.

Sursa foto: realitatea