S-au gasit bani pentru pensiile militare. Vezi de cand vor fi platite

Pensiile militare vor fi platite din ianuarie 2014, a declarat, sambata, vicepremierul Daniel Chitoiu, care a tinut sa precizeze ca banii in plus pentru pensiile militare au fost identificati in bugetele ministerelor de resort, transmite Mediafax.

“Acum o luna am inaintat un punct de vedere al Guvernului catre Parlament in care am spus ca avem sumele de bani in bugetele ministerelor de resort, de linie, astfel incat sa poata fi platite aceste pensii incepand cu 1 ianuarie anul viitor”, a spus Chitoiu.

Proiectul legislativ privind plata pensiilor militare recalculate la nivelul din decembrie 2010 a primit aviz favorabil de la Guvern, urmand ca legea sa fie aplicata din ianuarie 2014.

Proiectul legislativ a fost depus in luna martie la Parlament de catre mai multi deputati si senatori, printre care Gabriel Oprea, Corneliu Dobritoiu si Radu Stroe.

Documentul depus la Parlament prevede ca pensiile militare sau revizuite, ale caror cuantumuri sunt mai mici decat cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, sa fie platite totusi in cuantumul cuvenit pentru acea luna.

Proiectul stabileste ca plata in acest cuantum va fi efectuata incepand cu luna urmatoare celei in care intra in vigoare aceasta lege.

Guvernul a precizat, in luna martie, ca nu sunt bani pentru rezolvarea problemei pensiilor militare, dar ca se va apela la o realocare din fondurile ministerelor Apararii si de Interne.