Sangele inseamna viata! Campanie de donare de sange initiata de UNSR, UPB si INH

“Sangele inseamna viata!” reprezinta numele noii campanii initiate de UNSR, UPB si INH. Cele trei institutii vor organiza in perioada 24-28 februarie, in holul Rectoratului UPB, o sesiune de recoltare sangvina.

 “In schimbul sangelui donat, studentii vor primi un set de analize, li se va masura tensiunea arteriala, temperatura corpului si ritmul cardiac, vor beneficia de o zi libera, in cazul in care lucreaza, dar si de bonuri valorice, pentru a compensa sangele pierdut prin donare”, a declarat, astazi, presedintele Uniunii Nationale a Studentilor din Romania, Seila Abdulamit, conform Agerpres.

La fiecare trei secunde o persoana are nevoie de sange si doar 2% din populatie doneaza sange. In Bucuresti, necesarul zilnic este de 1.000 de unitati iar anul trecut doar 66% din cerere a fost acoperita, au mai precizat initiatorii campaniei “’Sangele inseamna viata! Doneaza sange si/sau celule stem!”

Citeste si: Primaria Sectorului 6 sprijina campania de donare de sange initiata de Uniunea Nationala a Studentilor din Romania