Scandal in Parlament pe legea privind migratia primarilor. Vorbe grele intre Putere si Opozitie

Articolele pe proiectul de BUGET pe 2015, aprobate de parlamentari. Votul final va fi sambata

Scandal in Parlament la dezbaterile pe Ordonanta 55/2014 privind migratia alesilor locali, adoptata marti de plenul Senatului, cu 86 de voturi “pentru”, 36 “impotriva” si 6 abtineri. Senatorii Puterii si Opozitiei s-au acuzat ca sunt „vagabonzi” si „prostituate”, desi respingerea proiectului de lege oricum nu ii mai intoarce pe primarii care s-au mutat la alt partid. Potrivit Digi 24, senatorii Puterii si Opozitiei s-au trezit luati de val, facand tot felul de comparatii dezonorante si acuzandu-se reciproc de prostitutie, vagabondaj si, desigur, tradare.

Alin Tise, senator PDL: „Acestea sunt protituate politice.”

Puiu Hasotti, liderul senatorilor PNL: „Acesti traseisti politici, primarii, care au practicat vagabondajul politic, au fost momiti pentru doi arginti.”

Opozitia, care a pierdut cei mai multi primari din cauza ordonantei de urgenta care a dat voie primarilor sa plece la alte partide, si-a pierdut cumpatul astazi. Senatorii au fost chemati sa voteze decizia Guvernului care s-a aplicat deja. Proiectul a trecut la limita dupa ce in sala si-au facut aparitia ministrii Bugetului si Cercetarii, care au lasat problemele de la Guvern pentru a asigura cvorumul la Senat. Au nimerit in mijlocul focului incrucisat dintre Opozitie si Putere.

Puiu Hasotti, liderul senatorilor PNL: „Acest act normativ este cel mai scandalos elaborat de un Guvern al Romaniei in ultimii 25 de ani.”

Cristian Dumitrescu, vicepresedintele Senatului: „Imi cer scuze eu pentru ideea ca cel care se deplaseaza de la un partid la altul este un vagabond. Nu este o calificare care se poate utiliza in cupola Senatului Romaniei.”

Alesii Puterii i-au acuzat pe cei din opozitie de ipocrizie pentru ca si ei au profitat de efectele ordonantei care le-a dat voie alesilor locali ca in termen de 45 de zile sa schimbe partidul.

Ilie Sarbu, liderul senatorilor PSD: „In Hunedoara, 20 si ceva de primari au trecut la PNL cu Molot, care acum da explicatii. Toti sunt vagabonzi. Bine ca i-ati primit.”

Interventia senatorului Tudor Barbu care a trecut de la PPDD la PNL a fost aspru contestata.

Citeste si: ORDONANTA 55/2014 PRIVIND TRASEISMUL POLITIC A FOST ADOPTATA IN PLENUL SENATULUI

Tudor Barbu, senator PNL: „Discutam asa cum s-a spus despre una dintre cele mai abominabile decizii luate de un Guvern postdecembrist.”

Ilie Sarbu, liderul senatorilor PSD: „Doar o simpla intrebare am de adresat domnului Barbu. in ce categorie sunteti? La prostitutie, la vagabonzi, la tradatori?”

De controversata ordonanta a Guvernului au profitat aproape 500 de primari, care au schimbat partidul inaintea alegerilor prezidentiale. Majoritatea au ajuns la social-democrati.

Amintim ca plenul Senatului a adoptat, marti, Ordonanta de Urgenta 55, care a permis traseismul alesilor locali, aceasta fiind inclusa pe ordinea de zi a plenului pentru a fi votata in calitate de for decizional, chiar daca la nivelul comisiilor nu s-a putut propune o solutie.

Comisia juridica si Comisia de administratie au discutat luni in sedinta comuna textul ordonantei de urgenta 55/2014 care a permis traseismul alesilor locali.

Mondo News iti recomanda si: O propunere de RESPINGERE a OUG privind MIGRATIA alesilor locali, adoptata TACIT de Camera Deputatilor

La momentul votului, membrii celor doua comisii nu au reusit sa adopte prin vot nici raportul de admitere a ordonantei de urgenta, nici cel de respingere, fiind intrunite 10 voturi pentru din partea reprezentantilor coalitiei gurvenamentale, 9 impotriva din partea PNL si PDL si 2 abtineri din partea UDMR. Astfel, niciuna dintre propuneri nu a putut fi adoptata cu votul majoritatii celor prezenti. 

OUG 55/2014 a fost respinsa de Camera Deputatilor dupa ce nu a intrunit numarul de voturi necesar adoptarii legilor organice.