Scandal la FCSB! Constantin Budescu refuză să-l mai asculte pe Nicolae Dică

Mijlocașul Constantin Budescu a decis să nu mai asculte sfaturile lui Nicolae Dică. Budescu s-a arătat deranjat că, după ce a slăbit în programul stabilit de Dică, s-a accidentat imediat.

Drept urmare, fotbalistul a hotărât să revină la stilul sau de viață boem, cu grătare și fast food. “Am vorbit cu Budescu și mi-a spus așa ‘Când m-am pus pe slăbit, m-am accidentat. Am drumul meu, îl urmez, fac ce știu eu și revin pe calea cea bună'”, a relatat impresarul lui Budescu, Florin Lovin, la Digi Sport.

Constantin Budescu a ajuns la FCSB în vara anului trecut, de la Astra Giurgiu. El s-a impus imediat în echipa și a reușit 8 goluri și 7 pase decisive în cele 20 de meciuri disputate. După venirea la FCSB, Budescu a ajuns titular și în națională României.

Sursă foto: gsp.ro