Scandal la Parlament! Protestatarii forțează intrarea în clădire! PSD a făcut o propunere incredibilă

Scandal la Parlament. Desfășurare incredibilă a protestului din fața Palatului Parlamentului, din ziua moțiunii de cenzură. Conform România Tv, protestatarii au forțat întrarea în Parlament, nemulțumiți că nu li se mai permite accesul în clădire. Jandarmii au intervenit pentru calmarea spiritelor.

Peste 3,000 de oameni s-au adunat miercuri, începând cu ora 12,00, la mitingul organizat de USR în fața Parlamentului în ziua moțiunii de cenzură. Aceștia scandează „Demisia!”, ”Cuib de hoți și mafioți”, ”Analfabeta”, „Nu cedăm!” și „PSD, ciuma roșie!”.

Traficul rutier este oprit pe strada Izvor, între parc și Palatul Parlamentului. Jandarmii aduc noi garduri pentru a încercui zona din fața Parlamentului. Protestatarii strigă: “Jandarmeria apara hotia!” / “Fără garduri!” / “Nu infractorul, aparati poporul!” / “Hai romani, hai cu toți / Să scăpăm țara de hoți!”

PSD vrea să adopte o măsură incredibilă: Opoziția, evacuată din ședințele în care protestează!

Nici în interiorul Parlamentului spiritele nu sunt mai liniștite. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis trimiterea la Comisia pentru regulament, pentru raport, a proiectului care modifică Regulamentul Camerei, al deputatul PSD, Eugen Nicolicea. Inițiativa prevede sancționarea deputaților scandalagii, în sensul evacuării acestora de la ședințele de plen.

Iniţiatorul propune modificarea regulamentului, astfel încât deputaţii care tulbură dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor să fie atenţionaţi, daţi afară din sala de plen sau sancţionaţi pentru că deranjează şedinţa prin comportamentul sau vocabularul acestora.

Liderul USR, Dan Barna, spune că modificările la Regulamentul Camerei deputaţilor urmăresc scoaterea la propriu din Parlament a deputaţilor USR. ”Liviu Dragnea vrea sa ne scoată din Parlament, la propriu. PSD pregăteşte modificarea regulamentului intern al Camerei Deputaţilor, astfel încât parlamentarii USR să nu mai poată participa la şedinţele de plen şi ale Comisiilor dacă tulbură ordinea în vreun fel”, afirmă Dan Barna.

El precizează că, de altfel, astăzi în Parlament au intrat doar invitaţii PSD, iar cei ai USR au fost daţi afară. ”Niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva din 1989 încoace”, mai afirmă liderul USR.

Sursa foto: ziare.com