Scandal Mega Mall București: O mamă care și-ar fi agresat copilul, reținută de polițiști. Video

O femeie a fost reţinută, vineri seara, la Mega Mall din Capitală, după ce a lovit și mușcat poliţiştii chemaţi de o angajată a magazinului care a reclamat că aceasta şi-ar fi agresat copilul. Copilul a fost preluat de prietenii femeii şi ulterior, în scurt timp, de bunici, precizează Poliţia. Femeia reținută este acuzată de ultraj.

Vineri, în jurul orei 20.00, prin apel la 112, o angajată a unei societăţi din Mega Mall a sesizat că o femeie îşi agresează copilul minor şi că la momentul în care i-a atras atenţia a avut un comportament violent şi faţă de ea.

”La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ordine şi siguranţă publică. La momentul în care s-au apropiat de persoana reclamată, aceasta fiind însoţită de mai mulţi cunoscuţi, aceasta a refuzat să se legitimeze, a încercat să plece, iar când poliţiştii au insistat, femeia l-a lovit cu pumnul în faţă pe unul dintre ei. A fost imobilizată, moment în care l-a muşcat de picior pe celălalt agent. A fost condusă la secţia de poliţie pentru audieri. Copilul a fost preluat de prietenii femeii şi ulterior, în scurt timp, de bunici”, precizează Poliţia, potrivit News.ro.

Conform sursei citate, după audieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2 a dispus reţinerea persoanei în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

Sursa foto: realitatea