Scoția. Premierul Nicola Sturgeon vrea organizarea unui nou referendum de independență

Scoția ar trebui să organizeze un referendum de privind independența înainte de sfârșitul mandatului actualului Parlament, în mai 2021, a declarat miercuri premierul Nicola Sturgeon, relatează Reuters.
 
”Posibilitatea alegerii între Brexit și un viitor pentru Scoția ca țară europeană independentă ar trebui să fie oferită în timpul actualului mandat al Parlamentului”, a declarat Sturgeon. Ea a anunțat că va face pregătirile pentru această consultare înainte de finalul anului 2019.

Scoția, parte a Regatului Unit de peste 300 de ani, a mai organizat un referendum cu privire la independență în 2014, însă cetățenii au decis atunci să rămână parte a Marii Britanii.

Sursa foto: bbc