SCRISOAREA UNUI TATIC DE VRAJITOARE catre parintii care vor SA INTERZICA HALLOWEEN-UL

Dupa ce cei de la site-ul arhiblog a semnalat cazul unei SCOLI DIN BUCURESTI in care Asociatia Parinti pentru Ora de Religie (APOR) ar fi cerut SA NU SE SARBATOREASCA HALLOWEEN-ul, tatal unui alt elev a trimis o scrisoare catre cei de la HotNews despre INTERZICEREA ACESTUI EVENIMENT IN SCOLI.

Citeste mai jos scrisoarea integrala trimisa site-ului HotNews:

Ce poate fi mai frumos ca dimineata in cartier, sa vezi pe strazi copilasi costumati in zane, printese, cavaleri sau… vrajitoare? De nationalitati sau credinte diferite!

Mamici purtand bentite cu urechi de pisica sau un tata ducand rucsacul si sabia cavalerului de 7 ani. Si care mi-a spus in treacat: “Multumesc! Nu credeam ca ne mai costumam anul asta!” (Astia o sa caute acum prin toata scoala un baietel cu o sabie mica!)

Unii au plecat azi spre scoli private, unde libertatea de gandire si exprimare nu e ingradita “oficial”. Ba chiar e promovata. Altii au mers la scoala de stat! Toti insa bucurosi si cu zambete largi… pana la urechi!

Au fost insa prea putini la noi in scoala! Cateva zeci din 600! Pentru ceilalti, Halloween-ul a ramas interzis. De proprii lor parinti!

Dragi adulti, ati incercat si aproape ati reusit, sa ucideti imaginatia, lumea basmelor. Aia cu printi si printese, zane, spiridusi, pirati si vrajitoare!

Anul acesta insa, Spider Man nu a mai stat de vorba in scoala cu Superman si o Vrajitoare ca sa-si compare puterile.

Au intrat in lumea voastra, in care povestile cu maini si capete taiate, diavoli care-ti intra in suflet, fetite ciopartite de parintii lor, sunt adevaruri absolute!

Bravo! “Un lucru bine facut!”

Am aflat insa ca va e frica! Va e teribil de frica de copilul ala care, din multimea capetelor plecate si supuse, se ridica si spune tare si raspicat: “-E o nedreptate!”

Va temeti de inocenta, care in multimea de aplaudaci care va inconjoara, striga in gura mare “Regele e gol!” si va arata asa cum sunteti in realitate. Habotnici si razbunatori!

Azi in Liceul I.L. Caragiale, la cativa km departare, este plin de decoratiuni, proiectii cu fantome pe pereti si toata lumea este costumata! Inclusiv profesorii! A fost insa nevoie sa faca o cerere si au luat o aprobare “speciala” de la Inspectoratul Scolar. Altfel, era interzis orice eveniment de Halloween!

Happy Halloween, oriunde va aflati!

Cu stima, Marius Pana. Un tatic de Vrajitoare cu Bagheta magica si un Dovleac simpatic!

APOR desfasoara pe pagina sa de Facebook o adevarata campanie impotriva marcarii Halloween-ului in scoli.

Iata cateva dintre titlurile articolelor difuzate de APOR pe Facebook: “Halloween intr-o scoala din Focsani: ‘Am iesit din mormant si vin la tine. Te omor!'” / “Halloween? Nu, multam” / “Antrenament la Iad” / “HALLOWEEN – ‘deghizandu-se in demoni, oamenii nu fac altceva decat sa le ofere acestora propriul lor corp drept punte de manifestare in planul fizic'” / “REVOLTATOR! Opriti spectacolul MACABRU din scoli, de Halloween! Cultul mortii in prim-plan si copii din clasele primare speriati de colegi!”

“Halloweenul in forma actuala este doar un carnaval horror. Este o problema ca un copil de o anumita varsta sa se costumeze intr-un personaj negativ sau malefic”, spune APOR intr-un comentariu

Sursa foto: easyhalloweencostumes