Scurt ghid al RAZBOIULUI CIVIL din SIRIA. ACTORI. CAUZE. (Lipsa de) SOLUTII – INFOGRAFIE

Pe 13 noiembrie mai multi teroristi au pus la cale un ATENTAT MULTIPLU la PARIS, format din raiduri inarmate si atacuri sinucigase cu bomba, al carui bilant provizoriu este de 130 de victime si peste 350 de raniti.

Presedintele Frantei, Francois Hollande, a numit aceasta actiune un act de razboi impotriva tarii sale. STATUL ISLAMIC (cunoscut si ca SI, ISIS sau dupa acronimul DAESH din limba araba) a revendicat atacul, sustinand ca se razbuna astfel pe Franta pentru ca au participat la “Campania cruciatillor” impotriva grupului.

Interventia franceza in SIRIA este una recenta. Franta bombarda obiectivele ISIS din Irak inca de anul trecut, iar in septembrie a inceput sa atace bazele de antrenament ale gruparii teroriste din SIRIA. Iar dupa ATENTATELE TERORISTE DE LA PARIS participarea Frantei in razboiul impotriva ISIS va continua. La doua zile dupa seria de atentate, Franta a lansat cel mai mare bombardament al sau asupra ISIS, chiar in capital de facto a gruparii, orasul sirian Raqa. Mai mult, au avut loc schimburi de informatii intre serviciile de inteligenta americane si cele din Hexagon cu privire la pozitii STATUL ISLAMIC.

CITESTE SI: CINE ESTE si CE VREA STATUL ISLAMIC – ANALIZA

Una dintre cele mai lipsite de empatie reactii cu privire la evenimentele de vineri, 13 noiembrie, a venit din partea presedintelui Siriei, BASHAR AL-ASSAD. Assad a spus ca i-a avertizat pe liderii europeni ”sa ia problema din SIRIA in serios” dar acestia ”nu l-au ascultat”. Acesta a sustinut ca el intotdeauna a luptat cu teroristii in RAZBOIUL CIVIL SIRIAN, ce dateaza de aproape cinci ani.

Conflictul din Siria a evoluat de la un protest pacifist impotriva guvernului in martie 2011 la o insurgenta violenta care a atras numeroase alte tari in prezent. Este in parte un RAZBOI CIVIL intre guvern si populatie, in parte un RAZBOI RELIGIOS isi in parte a devenit un RAZBOI PROXY intre marile puteri globale si regionale. De asemenea, exista o alianta internationala de-facto impotriva ISIS, care ii pune in aceeasi tabara pe ASSAD, Rusia, SUA, Iran si Europa. Totodata, un cuvant important de spus in acest razboi il are minoritatea KURDA, care lupta ca si rebelii, dar nu alaturi de ei, atat impotriva lui BASHAR AL –ASSAD cat si impotriva STATULUI ISLAMIC.

CITESTE SI: MIGRATIA INVERSA. De ce MUSULMANII din OCCIDENT ajung in ISIS si cum poate fi oprit acest fenomen – ANALIZA

In functie de fiecare dintre categoriile de razboi, taberele arata astfel:

RAZBOI CIVIL (4 tabere): Fortele guvernamentale vs rebeli si kurzi vs STAT ISLAMIC

RAZBOI RELIGIOS (3 adversari): Minoritatea alawita a lui ASSAD + Militiile siite din Hezbollah sustine de Iran vs opozitia SUNITA moderata, sustinuta de SUA si Statele Arabe vs SUNITII extremisti reprezentati de ISIS, care lupta cu siitii condusi de Assad, dar si cu rebelii suniti moderati.

RAZBOI PROXY: Sustinatorii lui ASSAD (Rusia, Iran) vs Sustinatorii rebelilor moderati (Coalitia internationala condusa de SUA, Turcia si statele din Golf).

Indiferent de cum numim acest razboi, cateva cifre sunt esentiale pentru a intelege gravitatea sa: peste 220.000 de persoane au murit, aproape 4.300.000 de oameni sunt REFUGIATI in afara tarii, iar 9 milioane de oameni sunt stramutati in interiorul tarii. Aproape 60% din populatia de 22 de milioane oameni a Siriei de la momentul martie 2011 a fost fortata sa isi paraseasca locuinta pana in acest moment. De asemenea, durata acestui razboi nu a facut altceva decat sa faciliteze aparitia organizatiei teroriste STAT ISLAMIC. 

Cum a reusit insa Assad, care era reprezentativ pentru doar 15% din populatie sa reziste la putere? Cel mai important factor pentru acest lucru este divizarea opozitiei. Impotriva lui Assad lupta cel putin 13 factiuni rebele, dar si mai mult de o mie de militii locale. Majoritatea acestor factiuni lucrau independent, fara sa reauseasca sa se coordoneze impotriva liderului de la Damasc. De principiu acest lucru s-a produs din cauza obiectivelor diferite. De exemplu ARMATA LIBERA SIRIANA (FREE SYRIAN ARMY), reprezentata in principal din dezertorii suniti din armata lui Assad, doreau o democratizare a tarii pe modelul Turciei. Altii insa aveau obiective radicale sau, mai mult, erau chiar factiuni teroriste, precum FRONTUL AL-NUSRA, aripa Al-Qaeda in SIRIA.

De asemenea un alt factor important pentru care ASSAD a ramas la putere este sustinerea de care a beneficiat din partea Federatiei Ruse, nu neaparat datorita simpatiei Kremlinului pentru liderul de la Damasc, ci din pricina importantei strategice pe care SIRIA o are de peste 40 de ani pentru Rusia/URSS. Inca de la inceputul anilor ’70 Moscova pastreaza o baza militara navala in SIRIA, in orasul Tartus, singura baza navala a Rusiei la o mare calda. De asemenea Damascul a ramas ultimul aliat al Rusiei in Orientul Mijlociu, dupa ce rand pe rand conducatori au picat si au fost inlocuiti de ceea ce Kremlinul vedea “marionete americane”.

CITESTE SI: CUM PRODUCE STATUL ISLAMIC (DAESH) MILIARDE DE DOLARI

Pe cealalta parte, divizarea opozitiei impotriva lui Assad a facut ca SUA sa fie reticienta in a ajuta adversarii guvernului de la Damasc, de teama ca armele trimise destinate rebelilor moderati sa ajunga pe mana teroristilor.

Acum aceste doua factiuni, fiecare cu proprii sponsori externi trebuie sa gaseasca intr-un fel sa puna in spate ura acumulata timp de 4 ani pentru a lupta impotriva unui rival comun, STATUL ISLAMIC, care ar dori distrugerea amandurora. De asemenea, SUA si Rusia (si aliatii lor deopotriva) vor trebui cumva sa gaseasca o formula pentru a colabora impotriva DAESH, desi SUA in continuare cere ca ASSAD sa renunte la scaunul prezidential, ignorand zicala “Dusmanul dusmanului este prieten cu mine”. In acelasi timp Rusia nu a ezitat sa bombardeze luna trecuta si pozitiile rebelilor sirieni, bazandu-se pe formula ministrului de externe, exprimata la Summit-ul ONU: “Daca arata ca un TERORIST, lupta ca un TERORIST, e un TERORIST, nu-i asa?”

Din pricina lipsei unei coalitii coordonate, STATUL ISLAMIC a reusit sa supravietuiasca si sa devina tot mai puternic. Practic, ISIS a reusit sa stearga granita dintre IRAK si SIRIA, dominand vestul tarii conduse candva de Saddam Hussein si tot nord-estul SIRIEI. Singurii care au reusit sa tina piept teroristilor sunt militantii kurzi, care intre timp insa s-au trezit bombardati de catre Turcia, aliat strategic al SUA, sustinator al rebelilor anti-ISIS si anti-Assad.

Pe langa cele peste 200.000 de victime ale RAZBOIULUI CIVIL SIRIAN (Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul la Londra dar cu o vasta retea de surse in Siria estimeaza bilantul la peste 250.000 de morti), conflagratia a creat si unul dintre cele mai mari exoduri migrationiste din istoria recenta.

Peste 13 milioane de sirieni si-au parasit domiciliul, 9 milioane fiind stramutati in interiorul tarii, iar aproximativ 4,3 milioane alegand calea exilului. Dintre acestia, 2,1 milioane sunt inregistrati Turcia, un milion au ajuns in Liban (tara cu populatie de 4 milioane), iar 700.000 au trecut granita in Iordania. Insa din cauza conditiilor necesare multi dintre sirieni au decis sa ia calea pribegiei spre Europa (sursa Syrian Refugee Regional Response UNHCR). Aproximativ jumatate de milion de sirieni au aplicat pentru azil in Europa din 2011 incoace, dar UNHCR sustine ca alti 400.000 de sirieni se afla printre cei aflati in valul de  REFUGIATI/MIGRANTI care au creat CRIZA ce a ajuns atat de cunoscuta anul acesta. Problema pe care aceasta criza o propune este data atat de faptul ca Europa nu are instrumentele necesare pentru a gestiona un val atat de mare de oameni in acelasi timp (aproximativ 870.000 in 2015, potrivit Organizatiei Internationala pentru Migratie) si nici nu poate gestiona securitatea cetatenilor europeni, care in ciuda intelegerii situatiei dificile din Orientul Mijlociu, au o temere justificata cu privire la posibila infiltrare printre miile de REFUGIATI si MIGRANTI a unor militanti ISLAMISTI radicalizati. 

CITESTE SI: VIDEO Cel mai mare COSMAR al STATULUI ISLAMIC. ABU AZRAEL, UCIGASUL de TERORISTI

In concluzie, pentru a opri valui de REFUGIATI SIRIENI, RAZBOIUL CIVIL DIN SIRIA trebuie sa se incheie. Dar cum poti incheia un razboi atat de complex, cu tabere multiple si cu efecte atat de dure, cum au fost ATENTATELE TERORISTE DE LA PARIS? Cercetatorii au demonstrat ca in medie un razboi civil dureaza 10 ani. De asemenea, acestia au realizat ca razboiul civil tinde sa se dezamorseze in momentul in care nu mai vine niciun fel de ajutor extern. Doar ca se implinesc aproape cinci ani de RAZBOI CIVIL IN SIRIA si lucrurile nu au luat in niciun fel o turnura favorabila pacii. Ba dimpotriva.

Sursa foto: The Atlantic