Se deschide patinoarul din parcul Alexandru Ioan Cuza

Patinoarul amenajat in parcul Alexandru Ioan Cuza, cu ocazia sarbatorilor de iarna, va fi deschis sambata.

Primarul Robert Sorin Negoita deschide sambata, 14 decembrie, la ora 13.00, patinoarul amenajat de Primaria Sectorului 3 cu ocazia sarbatorilor de iarna.

Patinoarul cu o suprafata de 1200 de metri patrati este amplasat in incinta parcului Alexandru Ioan Cuza, in zona bisericii de lemn de pe strada Liviu Rebreanu.

“Vom avea un patinoar in sector. Avem nevoie de miscare, sa simtim ca se apropie iarna. Speram ca multi tineri si copii sa-si petreacă timpul liber pe gheata”, a declarat primarul Robert Sorin Negoita.

Patinoarul va fi deschis permanent, cat timp vremea va permite acest lucru. In acest moment accesul este gratuit. Daca va fi mult prea aglomerat, atunci va fi restrictionat accesul.

Patinoarul va fi deschis pana la data de 1 martie 2014. Mentionam ca patinoarul este dotat cu un centru de inchiriere patine, iar o pereche costa 10 lei/2 ore.

sursa foto: cancan.ro