Se-ncing spiritele în PSD exact înainte de Comitetul Executiv! Tensiuni între Liviu Dragnea și Gabriela Firea

În interiorul PSD au izbucnit tensiuni între Liviu Dragnea și Gabriela Firea, chiar înaintea Comitetului Executiv al PSD, de la finalul săptămânii. Totul a plecat de la declarațiile prefectului Capitalei, Speranța Cliseru, cea care i-a contrazis atât pe ministrul de Interne, cât și pe jandarmi cu privire la ordinul de evacuare a Pieței Victoria, în noaptea de 10 august.

UPDATE: ”Înțeleg curiozitatea presei și este normal, dar din respect pentru bucurești și pentru colegii din PSD nu voi comenta aceste lucruri sub cupola Primăriei Capitalei.

Chiar dacă ar fi anumite lucruri de spus și sunt lucruri de spus, le voi afirma într-un cadru statutar, în cadrul partidului, pentru că sunt lucruri de spus și colegilor mei din PSD (…) Este atât de ușor să jignești și să denigrezi, încât cred că este nevoie de oameni responsabili pentru a nu extrapola această situație.

Cât privește anumite inadvertențe cu privire la anumite afirmații ale doamnei prefect și a unor reprezenanți ai MAI, este o anchetă în curs și orice declarație ar fi de prisos. Ancheta va lămuri toate aceste aspecte (…)Cunosc anumite lucruri, dar nu pot să le exprim public.  Pot să vă spun cu notă personală: în general nu mă înconjor de oameni care mint. ”, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea a precizat că noaptea de 10 august a fost una grea și ”nu este o fericire” să se întâmple astfel de evenimente în orașul pe care îl conduce.

”Doamna prefect nu m-a informat cu cele ce se întâmplau în aceea dată. Nici nu aveam calitatea de a fi informată, pentru că prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, deci al doamnei prim-ministru, dar am discutat cu domnul viceprimar, pentru că eram într-o deplasare externă, iar dumnealui mi-a spus că este la dispoziția celor care asigură ordinea publică cu orice au nevoie.

M-am interesat și eu, la fel ca și dumneavoastră, era firesc. Să nu credeți că am dormit liniștită în aceea noapte, chiar dacă nu eram în țară. Nu este deloc o fericire pentru un primar general să se întâmple astfel de lucruri în orașul pe care îl conduce. E o durere, a fost un moment foarte greu, foarte complicat și sper să fi învățat ceva din toate aceste evenimente”, a declarat miercuri Gabriela Firea.

Știre inițială

Surse politice susțin că în urma acestor declarații, Liviu Dragnea a cerut mazilirea Speranței Cliseru, însă s-a lovit de opoziția Gabrielei Firea, unul dintre oamenii foarte importanți care o susțin politic pe actualul prefect al Capitalei, informează Realitatea TV.

Tensiunile dintre Liviu Dragnea și Gabriela Firea au fost vizibile în ultimele luni, totul culminând cu marele eveniment, nunta de la Palatul Snagov. Gabriela Firea, în calitate de primar general, a oficiat doar cununia civilă, dar la petrecerea de la Snagov a lipsit.

Prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, a declarat, luni, că în timpul protestelor din 10 august nu s-a aflat în centrul mobil de comandă, ci ”într-o clădire din clădirile care aparțin de guvern”, spunând că ordinul de evacuare a pieței a fost dat după miezul nopții.

”Violențele care necesitau restabilirea ordinii publice s-au întâmplat mult mai târziu, când s-a dat foc la fel de fel de elemente de mobilier urban Nu are importanță unde erau. (Ordinul – n.r.) Era de restabilirea ordinii publice. Nu putea să eliberăm un spațiu și pe străzi să se întâmple acte de vandalism sau de terorism. Cred că era după 12 noaptea (când am semnat ordinul – n.r.). (…) Nu știu ce spune MAI și eu spun ce spun eu”, a spus Speranța Cliseru.

Ea a mai spus că a semnat ordinul de restabilire a ordinii publice pe baza informațiilor de la Jandarmerie. Declarațiile prefectului vin în contextul în care jandarmii au susținut că au primit ordin din partea Speranței Cliseru la ora 23.11.

Sursa foto: realitatea