SEBASTIAN BODU solicita instantei ANULAREA Hotararii de Guvern privind ALEGERILE LOCALE intr-un singur tur

Fostul europarlamentar SEBASTIAN BODU anunta intr-o postare pe Facebook ca a solicitat instantei de judecata, in procedura contenciosului administrativ, anularea Hotararii Guvernului nr. 51/2016 privind stabilirea datei alegerilor locale din anul 2016, care prevede ca acestea se desfasoara intr-un singur tur.

BODU precizeaza ca a atacat HG privind alegerile “avand in vedere ca a fost emisa in baza unei dispozitii legale neconstitutionale, in speta art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 privind alegerea autoritatilor locale. Acest articol prevede ca ‘este declarat ales primar candidatul care a intrunit cel mai mare numar de voturi valabil exprimate'”.

“Am initiat acest demers juridic in speranta ca vom putea modifica actualul sistem de alegeri, foarte pagubos pentru democratie. Alesii locali trebuie sa fie reprezentativi pentru localitatile pe care le vor administra, astfel ca trebuie sa beneficieze de un vot care sa ii legitimeze in fata electoratului”, explica SEBASTIAN BODU.

Politicianul precizeaza ca a decis asupra acestei cai de actiune pentru ca “Partidul National Liberal si-a anuntat intentia dar nu a cerut instantei anularea H.G. nr. 51/2016, dupa raspunsul negativ pe care l-a primit de la guvern chiar mai devreme cu cateva zile decat l-am primit eu (25 de zile, din 30)”, acuzandu-i pe liberali de blat politic cu PSD:

“Din tot acest joc de glezne nu pot sa deduc decat ca niciunul din cei doi mari jucatori politici (PSD si PNL) nu îsi doreste revenirea la doua tururi de scrutin, ceea ce arata, probabil, ca blatul functioneaza foarte bine, acelasi blat negociat cu ocazia adoptarii, în mai 2015, Legii nr. 115 privind alegerea autoritatilor locale.”

Copresedintele PNL ALINA GORGHIU a anuntat saptamana aceasta intr-o conferinta de presa ca PNL a depus miercuri actiunea in instanta de contencios-administrativ prin care contesta Hotararea de Guvern de organizare a alegerilor locale care prevede un singur tur de scrutin.

Sursa foto: B1TV