Secretar de stat MAE: Republica Moldova ramane o prioritate majora pe agenda Romaniei

MAE

Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a declarat, miercuri, in cadrul unei intrevederi cu vice-ministrul afacerilor externe si integrarii europene al Republicii Moldova, Iulian Groza, ca Republica Moldova ramane o prioritate majora pe agenda Romaniei, inclusiv prin prisma pregatirilor pentru Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, se arata intr-un comunicat de presa.

Totodata, Ciamba a reasigurat de continuarea abordarii Romaniei in aceasta privinta, “respectiv mentinerea obiectivelor ambitioase ale Parteneriatului Estic in raport cu partenerii estici cei mai avansati in relatia cu UE, asa cum este Republica Moldova”.

Citeste si: KLAUS IOHANNIS s-a intalnit cu NATALIA GHERMAN, viceprim-ministru al Republicii Moldova

Secretarul de stat roman a subliniat necesitatea utilizarii de catre Republica Moldova a actualului moment, marcat de intrarea in functiune a unui nou Executiv, ca pe “o fereastra de oportunitate” pentru reafirmarea vointei de continuare a parcursului european al tarii si a evidentiat importanta Summitului Parteneriatului Estic care va avea loc la Riga in luna mai.

Ciamba a subliniat ca asteptarile partenerilor europeni in ceea ce priveste consolidarea reformelor si aplicarea Acordului de Asociere sunt ridicate si a aratat ca este nevoie de un ritm sustinut al reformelor si de obtinerea de rezultate concrete in procesul de modernizare si apropiere de Uniunea Europeana.

“Vice-ministrul Iulian Groza a aratat, in context, ca Republica Moldova mentine ca prioritate majora proiectul de integrare europeana si va actiona pentru obtinerea de rezultate vizibile, in linia pe care a urmat-o si care a condus la evolutiile pozitive din cursul anului trecut in relatia sa cu UE”, se mai arata in comunicat.