Consiliul Suprem de Apărare a Țării se reunește marți, de la ora 12.00 la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a ședinței fiind înscrise discutarea planului de întrebuințare a forțelor armate trimise în afară țării și programul de activitate al CSAT pe anul viitor.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la Planul de întrebuințare a Forțelor Armate ale României trimise la misiuni în afară țării, în anul 2018, stadiul îndeplinirii Planului de acțiune pentru implementarea deciziilor Summitului NATO de la Varșovia, Raportul privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancțiuni instituite pe plan internațional (octombrie 2016 – septembrie 2017) și Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2018.
Ultima ședință a CSAT a avut loc în 17 octombrie, când s-a stabilit că România să își exprime intenția preliminară de participare la un set inițial de 10 proiecte, din cele avansate până în prezent de către statele membre, condiționat de acceptarea acestora în cadrul PESCO, anunță Administrația Prezidentiala.
PESCO va reprezenta o formă intensificată de cooperare pe dimensiunea Politicii de Securitate și Apărare Comună, în domeniul dezvoltării capabilităților de apărare la nivel european, oferind posibilitatea că statele membre, care îndeplinesc criterii avansate în domeniul capabilităților militare și doresc să își asume angajamente suplimentare, să realizeze între ele o cooperare structurată.
Sursa foto: realitatea