SEGHEI LAVROV denunta “ABSURDITATEA” criticilor UE in privinta LISTEI NEAGRE a Rusiei

Ministrul rus de externe SERGHEI LAVROV a denuntat luni “ABSURDITATEA” indignarii manifestate de tari ale Uniunii Europene fata de LISTA NEAGRA a Moscovei ce interzice accesul in Rusia pentru 89 de personalitati europene, relateaza Agerpres, care citeaza France Presse si RIA Novosti.

“Sunt chiar jenat sa explic absurditatea unei astfel de logici”, a declarat seful diplomatiei ruse, intr-o conferinta de presa, adaugand ca aceste interdictii vizeaza personalitati care au “sustinut activ lovitura de stat” in Ucraina, asa cum numeste Moscova schimbarea de regim produsa in februarie 2014 la Kiev.

Lavrov a estimat ca masurile decretate de Moscova sunt “proportionale si chiar de mai mica amploare fata de sanctiunile unilaterale ale UE”. “Aceste sanctiuni vizeaza personalitati care au sprijinit in mod activ lovitura de stat, in urma careia rusii din Ucraina au suferit persecutii si discriminari”, a adaugat el.

Kremlinul s-a declarat anterior surprins de reactia in urma publicarii listei cu personalitati europene carora le-a fost refuzata intrarea in Rusia. “Desigur, avem dificultati in a intelege o astfel de reactie”, a afirmat Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al presedintelui VLADIMIR PUTIN, citat de TASS.

Citeste si: Un PARLAMENTAR RUS i-a cerut lui SERGHEI LAVROV sa publice LISTA NEAGRA vizand UE

Moscova nu exclude posibilitatea de a extinde aceasta LISTA NEAGRA cu personalitati europene, a indicat luni Maria Zaharova, sef adjunct al serviciului de presa al Ministerului rus de Externe, intr-o declaratie pentru postul de radio Russkaia slujba novostei. O astfel de decizie va fi luata in cazul in care SUA si UE vor extinde masurile restrictive impotriva unor cetateni ai Federatiei Ruse, a specificat ea.

Mai multe tari membre UE, intre care Germania, Belgia, Olanda si Marea Britanie au criticat dur aceasta lista inca de vineri, decisa ca riposta la o masura similara a UE.

In total, 89 de nume de persoane, intre care fosti sefi de guvern, inalti responsabili din domeniul apararii si parlamentari, voci critice la adresa politicii Rusiei figureaza pe aceasta lista, transmisa vineri de Moscova ambasadelor.

Moscova nu a facut publica existenta acestei liste inainte ca persoanele vizate si diplomati europeni sa fi dezvaluit continutul acesteia.

“Noi nu am vrut sa urmam exemplul prost al UE si sa angajam o campanie rasunatoare dezvaluind aceste nume, asa cum a facut Bruxellesul”, a explicat Lavrov, subliniind ca Moscova nu a cautat “sa provoace scandal”.

Citeste si: CIOROIANU, despre LISTA NEAGRA a RUSIEI: Singura SOLUTIE pentru depasirea CRIZELOR ramane DIALOGUL

Uniunea Europeana, prin vocea unuia din purtatorii sai de cuvant, a denuntat sambata aceasta masura luata de Moscova, calificand-o drept “total arbitrara si nejustificata”.

Sursa foto: jurnalul.ro