LUMANAREA de la SLUJBA INVIERII, la fel ca si alte simboluri crestine, a fost “investita” cu felurite SEMNIFICATII, destul de indepartate de spiritul autentic al praznicului pe care ea il reprezinta, potrivit unui articol publicat de pr. prof dr. Marius Daniel Ciobota in Ziarul Lumina.
Astfel, in unele parti ale tarii, dupa ce aceasta LUMANARE este aprinsa in biserica, de la preot, adusa acasa, este stinsa de grinda casei, iar semnul lasat de fumul ei prin stingere indica numarul anilor casei respective. De asemenea, exista superstitia ca daca LUMANAREA de la SLUJBA INVIERII va ramane aprinsa tot drumul pana acasa, dorintele purtatorului ei se vor implini. Unii pastreaza LUMANAREA tot anul si o aprind in zilele cu necazuri sau greutati, cautand in aceasta practica o solutie facila pentru problemele lor. Altii afuma cu ea vitele, iar vanatorii o folosesc ca pe un fel de semn bun pentru activitatea lor.
“Despre toate acestea (pe langa care, poate, vor fi existand si altele asemanatoare), trebuie spus raspicat, sunt deformari regretabile ale adevaratei spiritualitati izvorate din evenimentul suprem al Invierii. Din pacate, pe langa semnificatiile autentice ale marilor repere crestine, au crescut, asemenea buruienilor nefolositoare de pe langa arborii sau florile care infrumuseteaza creatia si inspira sufletul, si o sumedenie de credinte gresite care nu fac decat sa intunece splendoarea duhovniceasca genuina a respectivelor evenimente sau invataturi”, scrie pr. prof dr. Marius Daniel Ciobota.
Acesta mai arata ca, intr-adevar, noaptea Pastelui ne aduce, tuturor laolalta si fiecaruia dintre noi, o “bucurie luminoasa inefabila”.
“In plina noapte, venim la biserica si cautam, parca, Lumina care ne lipseste sau pe care am lasat-o pe dinafara sufletului. Satui si impovarati de intunericul spiritual pe care noi insine l-am lasat sa ne cotropeasca fiinta sau altii ni l-au insuflat in iuresul existentei cotidiene, ne simtim chemati, din adancuri de constiinta, catre acea dumnezeiasca exclamatie pascala care deschide portile unei lumini de dincolo de noi: «HRISTOS A INVIAT!». Tocmai de aceea avem grija ca atunci cand o facem sa rasune din piepturile noastre, sa purtam in mana lumanarea aprinsa de la sfantul altar, in urma chemarii, la fel de emotionante: «Veniti de primiti lumina!». Dupa glasuirea bisericeasca, «acum toate s-au umplut de lumina: si cerul si pamantul si cele dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru Care s-a intarit»”, mai scrie pr. prof dr. Marius Daniel Ciobota.
Potrivit preotului, lumina pe care o purtam in maini este una mantuitoare, intrucat izvorul ei este Trupul jertfit si inviat al Domnului Hristos. “Aici este talcul, limpede, inalt si cutremurator totodata, al luminii pascale. Mesajul ei este pe cat de adanc, pe atat de univoc”, explica pr. prof dr. Marius Daniel Ciobota.
“In lumina Invierii, Ortodoxia vede sensul si puterea Crucii, percepe vremelnicia mortii, transformata in trecere, prezinta destinatia ultima a omului: indumnezeirea lui; cauta sa patrunda taina Bisericii si a Euharistiei (remediu al nemuririi) si intrezareste sensul final al istoriei si al cosmosului”, spune si patriarhul Daniel, citat in articol.
“Iata cum lumanarea pe care o purtam aprinsa la Inviere constituie un indemn la insusirea roadelor Minunii care a produs-o, nu la exploatarea ei superstitioasa si frivola. Trebuie, asadar, sa ne lasam luminati launtric de ea, rodind la randul nostru lumina spirituala, prin credinta si faptele iubirii crestine”, conchide pr. prof dr. Marius Daniel Ciobota.
Sursa foto: cotidianul.ro
