Senatorul DUMITRU PELICAN a fost exclus din ALDE

Senatorul DUMITRU PELICAN a fost EXCLUS din ALDE, formatiunea condusa de Calin Popescu Tariceanu si Daniel Constantin, din cauza unor “anumite declaratii, anumite activitati”, informeaza Agerpres.

DUMITRU PELICAN era liderul grupului ALDE din Senat. DUMITRU PELICAN provine din fostul Partid Conservator al lui Dan Voiculescu, pe care l-a condus ca secretar executiv intre 2010-2011. El a fost unul dintre cei care s-au opus fuziunii cu Partidul Liberal Reformator al lui Tariceanu in aprilie 2015, din care a reiesit actualul ALDE.

CITESTE SI: TARICEANU: LA NOI ESTE UN GEN DE DEMOCRATIE ORIGINALA, CARE SE APROPIE DE DEMOCRATIA DIN RUSIA

“Au fost motive care au fost discutate in organizatia de Bucuresti, anumite declaratii, anumite activitati. N-as vrea sa intru foarte mult in detalii, dar organizatia de Bucuresti ne-a propus aceasta solutie, pe care ei au validat-o sambata si astazi comisia de fuziune a luat act si a validat in consecinta”, a precizat copresedintele DANIEL CONSTANTIN intr-o conferinta de presa, potrivit Agerpres.

Sursa foto: gandul