Senatorul PSD Niculae Badalau si procurorul Angela Nicolae, anchetati in dosarul de evaziune fiscala UPDATE

UPDATE: 10.53: DNA a solicitat CSM autorizarea efectuarii unor perchezitii domiciliare la doua locatii si la locul de munca unde isi desfasoara activitatea un procuror cu functie de conducere din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (sef birou).

Numele magistratului implicat in reteaua infractionala este Angela Eugenia Nicolae, procuror la cooperare judiciara internationala, numita in functie chiar de Laura Codruta Kovesi.

UPDATE: 10.46: Senatorul anchetat in dosarul de frauda si evaziune fiscala este Niculae Badalau (foto), liderul Partidului Social Democrat din Giurgiu si fost prefect al acestui judet. Badalau a mai fost in atentia justitiei, procurorii DIICOT anchetandu-l, in 2009, pentru spalare de bani, informeaza Romania Tv.

Un senator este suspectat ca ar fi protejat gruparea de evaziune fiscala in care sunt cercetate peste 50 de persoane, intre care angajati ai Ministerului de Finante, avocati si administratori de firme, care ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 50 milioane de euro, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

Conform surselor citate, in acest dosar ar fi vizat si un senator, acesta fiind suspectat ca ar fi făcut parte din palierul de protectie a gruparii de evaziune fiscala.

Codruta Kovesi, seful DNA, a declarat, luni, la intrarea in Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), raspunzand unei intrebari, ca nu poate da detalii despre persoanele din acest dosar care detin calitate speciala si care nu au fost audiate.

Codruta Kovesi a mai spus ca dosarul este unul complex, in care sunt vizate peste o suta de de firme romanesti si straine, aproximativ 50 de persoane fiind suspectate de coruptie si evaziune fiscala.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au efectuat, luni dimineata, 160 de perchezitii in Bucuresti si judetele Prahova, Giurgiu, Arad, Calarasi si Ialomita, intr-un dosar de evaziune fiscala cu un prejudiciu de 50 de milioane euro, fiind dispusa urmarirea penala a 50 de persoane, intre care sunt si angajati ai Ministerului de Finante, avocati si administratori de firme.

Sursa foto: ziuanews.ro