SERGHEI BULGAC, director general al DIGI, URMARIT PENAL pentru SPALARE de BANI

Directorul general (Chief Executive Officer) al Digi, Serghei Bulgac, a fost instiintat in mod oficial de DNA ca este urmarit penal, ca suspect, pentru dare de mita si spalare de bani, informeaza Agerpres.

UPDATE: DNA a transmis, miercuri dupa-amiaza, ca pe langa Serghei Bulgac, care este urmarit penal, ca suspect, pentru dare de mita si spalare de bani, in dosar mai sunt invinuite si alte persoane fizice si firme:

– SC RCS & RDS SA, sub aspectul savarsirii infractiunilor de:
– dare de mita,
– spalare de bani;

– SC BODU SRL, sub aspectul savarsirii infractiunilor de:
– complicitate la luare de mita,
– spalare de bani;

– SC INTEGRASOFT SRL (la data faptei detinuta de SC RCS & RDS SA) sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la spalare de bani.

De asemenea, procurorii au transmis ca s-a dispus urmarirea penala fata de:
– Dumitru Dragomir, la data faptelor presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal;
– Bendei Ioan, la data faptelor administrator al SC RCS & RDS SA;
– Alexandru Oprea, la data faptei, directorul general si presedintele consiliului de administratie al aceleiasi companii de televiziune prin cablu;
– Mihai Dinei, la data faptelor, coordonatorul activitatii juridice a aceleiasi companii de televiziune prin cablu;
– Florin Bogdan Badita, la data faptelor administrator al SC BODU SRL si Bogdan Dumitru Dragomir, la data faptelor, asociat unic al SC BODU SRL.

STIRE INITIALA

“La data de 16 mai 2017, domnul Serghei Bulgac, directorul general (Chief Executive Officer) al societatii si al RCS & RDS S.A., a fost instiintat in mod oficial cu privire la efectuarea urmaririi penale fata de acesta in calitate de suspect, in legatura cu savarsirea infractiunii de spalare de bani. Posibilitatea intamplarii acestui lucru pe parcursul desfasurarii anchetei DNA a fost anticipata si adusa la cunostinta investitorilor in cadrul Prospectului”, potrivit unui comunicat al companiei de telecomunicatii remis Bursei.

Digi precizeaza ca investitorii au fost informati ca DNA “a instiintat in mod oficial la data de 5 mai 2017, actuali si fosti membri ai conducerii societatii RCS & RDS S.A., filiala principala a Societatii, cu privire la efectuarea urmaririi penale fata de acestia, in calitate de suspecti in legatura cu savarsirea infractiunilor de dare de mita si spalare de bani, in legatura cu un contract de asociere in participatiune incheiat in anul 2009 intre RCS&RDS SA si Bodu SRL, avand drept obiect un ansamblu pentru evenimente de dimensiuni mari aflata in Bucuresti si la data de 8 mai 2017, RCS & RDS S.A., cu privire la efectuarea urmaririi penale fata de aceasta in calitate de suspect, in cadrul anchetei in curs cu privire la aceleasi fapte”.

“Societatea continua sa coopereze deplin in cadrul anchetei si considera ca RCS & RDS SA si actualii si fostii membri ai conducerii sale au actionat corect si in conformitate cu legea. In prezent, Societatea nu anticipeaza ca investigatia va reprezenta o interferinta semnificativa in ce priveste desfasurarea operatiunilor sale curente”, conform comunicatului.

Digi Communications a intrat, marti, pe piata romaneasca de capital, sub simbolul DIGI, dupa ce saptamana trecuta a anuntat ca pretul ofertei a fost stabilit la 40 lei per actiune. Tranzactiile cu actiuni Digi, in valoare 62,82 milioane de lei, realizate marti, in ziua listarii la bursa a operatorului telecom, au urcat rulajul total la 143,7 milioane de lei (31,6 milioane de euro).

Potrivit presedintelui BVB, Lucian Anghel, valoarea totala a capitalizarii companiilor listate pe piata reglementata a Bursei de Valori Bucuresti va depasi 20 de miliarde de euro odata cu listarea Digi. Un numar de peste 23,9 milioane de actiuni a fost inclus in oferta Digi, reprezentand 25,6% din numarul total de actiuni emise de societate.

Ofertantii au incasat 815 milioane lei, desi intentionau sa obtina 1,218 miliarde lei. Oferta a fost formata din doua transe, cea a investitorilor institutionali si cea de retail.

Sursa foto: digi24