Sergio Ramos s-a hotărât! Va semna pe doi ani și va câștiga un salariu imens

Sergio Ramos s-a despărțit recent de Real Madrid după 16 ani petrecuți în tricoul ”galacticilor” alături de care a câștigat peste 30 de trofee. Jurnaliștii francezi de la RMC anunță că Ramos a refuzat câteva oferte din Premier League și va juca pe ”Parc des Princes”.

Conform sursei citate, Sergio Ramos, în vârstă de 35 de ani, va semna un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu Paris Saint Germain unde va fi plătit regește, cu un salariu anual de 10 milioane de euro.

Fratele, și totodată agentul lui Sergio Ramos, se află deja la Paris acolo unde lucrează cu oficialii clubului din Orașul Luminilor pentru a definitiva contractul. „Urmează să facă vizita medicală”, notează și jurnalistul Mohamed Bouhafsi pe Twitter.

Sergio Ramos va deveni astfel al cincilea transfer important reușit de PSG în această vară după ce ”șeicii” de la Paris au mai obținut semnăturile altor patru fotbaliști importanți:  Danilo Pereira, Wijnaldum, Hakimi și Donnarumma.

Sursa foto: as.com