Sfaturi pentru cumparaturile online: Nu platiti in avans bunurile comandate prin internet de la necunoscuti

Nu platiti in avans bunurile comandate prin internet de la necunoscuti, achitati marfa dupa ce v-ati asigurat ca ati primit ce ati comandat, evitati firmele ce nu afiseaza date de contact complete – acestea sunt doar cateva dintre sfaturile Politiei pentru cei care fac cumparaturi online.

O alta recomandare este aceea de a folosi un serviciu de curierat cu plata ramburs care permite deschiderea coletului la primire.

“Daca vanzatorul il preseaza pe cumparator sa incheie tranzactia, acesta ar trebui sa fie prudent. Daca oferta este foarte tentanta, trebuie luata in considerare existenta unor detalii care ar fi putut fi omise din anuntul de vanzare. in plus, in cazul unor nelamuriri, trebuie intrebat vanzatorul”, mai spun politistii, in setul de recomandari privind cumparaturile online.

Oamenii legii au un sfat si pentru ei care cumpara asa-numitele produse “de firma”. In astfel de cazuri, spun politistii, trebuie mers cu vanzatorul la un magazin autorizat, astfel incat sa fie probata autenticitatea produsului cumparat.

De asemenea, intalnirea cu vanzatorul trebuie sa aiba loc in zone publice, iar cumparatorul poate fi insotit de persoane in care are incredere. Pentru cazurile in care plata produselor se face online, politia recomanda atentie cand se ofera detaliile cardului de credit sau debit pe internet.

“Verificati intotdeauna daca preluarea datelor se face prin protocol securizat (url-ul de tip https:// inseamna protocol securizat, iar http:// e necriptat). Refuzati tranzactia daca vi se cere codul PIN. Este normal sa vi se ceara codul CVV (format din 3 sau 4 cifre, inscriptionat pe card). Este mai sigur sa folositi un card de debit dedicat tranzactiilor on-line pe care sa il incarcati numai cu suma necesara achizitiei”, arata politistii.

Un alt sfat este acela de a evitati firmele care nu afiseaza date de contact complete (adresa, telefon, cod unic de identificare fiscala etc.) si care se rezuma la o simpla adresa de e-mail. “Este preferabil sa cumparati de la companii cunoscute sau cu care ati mai avut anterior contacte comerciale si despre care nu exista comentarii negative ale altor clienti pe forumuri ori pe site-urile de evaluare a serviciilor”, spun oamenii legii, in acelasi context.
Daca bunurile sunt expediate din strainatate, cumparatorii sunt sfatuiti sa fie atenti la taxele postale si la alte costuri pe care comerciantul nu le afiseaza/calculeaza, cum ar fi taxe vamale sau TVA.

“Retineti ca bunurile care sunt expediate din strainatate ajung la destinatie intr-un timp mai lung. Verificati timpul de livrare pentru fiecare tip de serviciu de expediere acceptat de comerciant, daca se asigura urmarirea coletului pe durata transportului si daca se poate garanta o data limita de livrare. Verificati politica respectivei companii de returnare a bunurilor care nu va plac sau asupra carora v-ati razgandit. Daca vin din strainatate, s-ar putea ca taxa de returnare prin posta sa fie destul de mare”, se mai precizeaza in setul de recomandari pentru cumparaturi online.

Politistii mai recomanda sa fie cumparate produse foarte scumpe de la companii din afara tarii doar poate fi verificata reputatia acestora si satisfactia clientilor. “Exista site-uri independente care evalueaza calitatea serviciilor si ‘liste negre’ cu companiile care inseala clientii”, adauga politistii.

O alta recomandare este de a imprima comanda, precum si clauzele si conditiile ce apar pe site la momentul cumpararii, pentru situatia in care ar exista vreo problema mai tarziu.

Politistii precizeaza ca fac toate aceste recomandari in conditiile in care, cu ocazia sarbatorilor de iarna, interesul pentru cumparaturi este foarte mare.