Simona Halep a castigat o suma impresionanta in 2013

Simona Halep a devenit, in urma celor doua victorii obtinute la turneul de la Sofia, prima jucatoare de tenis din Romania care a castigat premii de peste un milion de dolari intr-un an.

Inaintea turneului de la Sofia, Simona Halep, locul 14 WTA, castigase in acest an 952.446 de dolari, iar in urma celor doua victorii si a bonusului de participare a obtinut deja 65.000 de dolari (35.000 de dolari pentru participare si 30.000 de dolari pentru cele doua victorii), astfel ca totalul premiilor din acest an a ajuns la cel putin 1.017.446 de dolari, scrie ziare.com. Pana in acest an, in care a castigat incepand cu luna mai cinci turnee din circuitul WTA (Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven si Moscova), Simona Halep obtinuse din premii 817.199 de dolari.

Totodata, in urma calificarii in faza semifinalelor, Simona Halep a obtinut 120 de puncte WTA, care o vor ajuta sa ajunga pe locul 11 in clasamentul WTA, cu un total de 3.205 puncte, depasind-o astfel pe actuala ocupanta a locului 11, Sloane Stephens (SUA), care are 3.185 de puncte, dar si pe Marion Bartoli (Franta, locul 12 WTA, 3.172 de puncte, retrasa din activitate) si Roberta Vinci (Italia, locul 13 WTA, 3.170 de puncte). Atat Stephens, cat si Vinci nu mai participa la niciun turneu in acest an.

Locul 11 in clasamentul WTA al Simonei Halep va reprezenta a treia cea mai buna clasare pentru o sportiva din Romania, dupa Irina Spirlea (7 WTA in 1997) si Virginia Ruzici (8 WTA in 1979).

 Sursa foto: prosport.ro