Simona Halep, apel disperat: „Nici nu vreau să discut despre urmările asupra sănătății mele mentale!”

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a amânat, din nou, audierea de la Sport Resolutions. Simona Halep trebuia să se prezinte în faţa tribunalului independent de la Londra până la data de 28 mai 2023.

Simona Halep, depistată cu o substanță interzisă la US Open 2022, a fost suspendată provizoriu, iar pe 19 mai 2023, ITIA a venit cu un nou cap de acuzare, faptul că în pașaportul biologic al sportivei ar exista „iregularități”.

„Am propus ca ambele acuzații să fie judecate la aceeași înfățișare, pentru a evita mai multe audieri. Pentru a se întâmpla asta, vrem ca toate părțile implicate, inclusiv Tribunalul, să aibă suficient timp pentru a procesa numărul mare de probe din acest caz. În final, decizia aparține Tribunalului. Simona Halep va avea și ea șansa de a-și prezenta argumentele în fața Tribunalului”, se arată în comunicatul remis presei de reprezentanții ITIA.

Simona Halep a reacționat, mesajul fostului număr 1 al WTA fiind unul disperat.  „Încă o dată, în această seară, sunt devastată. ITF (ITIA) mi-a amânat pentru a treia oară audierea, din nou pentru încă o lună. Aștept să fiu judecată din luna octombrie a anului trecut. În decembrie am reușit, în sfârșit, datorită experților, să demonstrez că lotul de suplimente pe care îl foloseam era contaminat, de aici și rezultatul pozitiv al testului.

Am cerut, așa cum prevede regulamentul anti-doping, o audiere rapidă: este dreptul meu, este scris în regulament! Din păcate ITF (ITIA) mi-a amânat audirerea de trei ori, mi-a interzis dreptul de a fi judecată de un Tribunal Independent. Nu mi-a permis să particip la niciun turneu în ultimele 8 luni.  Acum știu cu siguranță că voi rata Australian Open, Roland Garros și Wimbledon.

Nu mai menționez că am pierdut toate punctele, clasamentul. Nu doar că îmi omoară reputația, dar nici nu vreau să discut despre urmările asupra sănătății mele mentale. Nerespectarea regulilor de către ITF (ITIA) cu privire la audierea pe care o solicit este total lipsită de respect. Nu mai am cuvinte… Justiția amânată este justiție interzisă”, a scris Simona Halep pe o rețea de socializare.

Sursa foto: sport