Simona Halep, batjocorită în revista Charlie Hebdo dupa victoria de la Roland Garros! Foto în articol

Simona Halep a fost ironizată în cel mai recent număr al publicației franceze de satiră Charlie Hebdo după victoria din Openul Franței.

Update: Ilie Năstase spune că nu e cazul că cei de la Charlie Hebdo să fie luați prea mult în serios. “Am văzut ce au făcut, dar e un jurnal de satiră, nici nu trebuie să le răspundem. Dacă ei consideră că trofeul de la Roland Garros e fier vechi, deși valorează peste 2 milioane de euro, înseamnă că sunt proști. Ce să le spui proștilor?

Nu are rost să le răspundem, să-i băgăm în seamă. Probabil că dacă lua trofeul vreo franțuzoaică nu mai făceau asta. E treaba lor. Nici nu merită să le mai răspundem. Cupa e la noi, e a românilor. Dacă ei consideră că trofeul de la Roland Garros e fier vechi, atunci să-l retragă. Dar fierul ăla vechi i-a costat destul de mult”, a declarat Ilie Năstase pentru Gazeta Sporturilor.

Știre inițială

Francezii au realizat o caricatură în care apare trofeul Roland Garros este ridicat deasupra capului de o femeie. “O româncă a câștigat Roland Garros: Fier vechi, fier vechi!”

Charlie Hebdo este un săptămânal satiric francez care a devenit cunoscut în lumea întreagă după ce a fost țintă a două atacuri teroriste. Atacul din 2015 s-a soldat cu 12 morți, între aceștia numărându-se directorul, dar și jurnaliști și caricaturisti cunoscuți.

Citește și:  SUMA URIAȘĂ PE CARE SIMONA HALEP O PIERDE DUPĂ CE S-A ÎNCORONAT LA ROLAND GARROS

Sursă foto: charlie hebdo