Simona Halep, deranjată de fanii care au scandat în timpul finalei câștigate de la Montreal

Simona Halep s-a arătat deranjată de scandările anti-PSD şi a transmis un mesaj în limba română celor care au scandat, la festivitatea de premiere, scrie News.ro.

Mai mulţi fani din tribunele terenului central de la Montreal au scandat anti-PSD în timpul finalei Rogers Cup, pe care Simona Halep a câştigat-o, duminică, împotriva americancei Sloane Stephens.

“Vreau să spun două vorbe în limba română pentru câţiva de aici (n.r. – în limba engleză). Mulţumesc pentru susţinere şi pentru cei care au fost un pic altfel astăzi, data viitoare când veniţi pe un teren de tenis, vă rog să respectaţi această încăpere, pentru că este mult prea deosebită pentru astfel de lucruri”, a spus Simona Halep, la festivitatea de premiere.

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat al 18-lea turneu din carieră, al treilea în acest an, al doilea la Montreal, după ce s-a impus, duminică, în finala Rogers Cup, cu scorul de 7-6 (6), 3-6, 6-4, în faţa americancei Sloane Stephens, locul 3 WTA.

Sursa foto: sport