Simona Halep la ora confesiunilor! În ce țară și-ar dori să trăiască și care este cel mai mare sacrificiu făcut în carieră

Simona Halep, numărul 1 WTA, a acordat un interviu revistei americane Sports Illustrated în care a vorbit deschis despre cariera sa și planurile de viitor. Halep a mărturisit că iubește Parisul și turneul de la Roland Garros, iar în timp va lua în considerare opțiunea de a se muta la Paris, informează Digi Sport.

“Sunt fericită să vorbesc despre asta, pentru că este singurul lucru pe care nu l-am câştigat până acum (n.r. un Grand Slam). Mă gândesc că sunt acolo şi că pot să o fac, pentru că am fost foarte aproape în 3 rânduri (n.r. o finală la Australian Open şi două la Roland Garros). Poate e nevoie doar de timp, răbdare şi să cred că pot să o fac”, a spus Simona Halep, informează Digisport.

“E adevărat ce spun toţi jucătorii de tenis: încrederea creşte când câştigi meciuri. Ajungi departe dacă eşti profesionist. Chiar înainte să joci primul punct, intri pe teren fiind sigur pe tine, pentru că ştii că ai făcut totul ca la carte la antrenamente. “, a mai declarat liderul WTA.

Întrebată despre cum decurge colaborarea cu psihologul pe care îl are, Simona a răspuns: “Aşa este, au fost multe discuţii legate de echilibru. Încerc să găsesc perfecţiunea şi poate fi foarte frustrant atunci când nu o ating, deşi, este imposibil să fii perfect. Obiectivul este să încerc mereu să fac totul perfect, dar şi să fiu mai blândă cu mine atunci când nu-mi iese”.

Citește și: ROLAND GARROS: SIMONA HALEP S-A CALIFICAT RAPID ÎN TURUL III! DECLARAȚIA NUMĂRULUI 1 WTA

Ulterior, jurnaliştii americani au întrebat-o pe Simona care a fost cel mai mare sacrificiu pe care l-a făcut pentru a ajunge numărul 1 mondial. “Cred că operaţia de micşorare a sânilor, în 2009. Când am făcut-o, am făcut-o pentru tenis. Azi sunt numărul 1 şi poate că această decizie a fost foarte importantă. Acesta cred că a fost cel mai mare sacrificiu. Ştii, nu simt că fac sacrificii fiind aici sau jucând tenis, pentru că mie chiar îmi place acest sport şi pentru mine nu e niciodată greu să mă antrenez.”, a răspuns sportiva noastră.

Referindu-se la Roland Garros, turneu a cărui finală a pierdut-o de două ori, cu Maria Sharapova (2014) şi cu Jelena Ostapenko (2017), Simona Halep a afirmat: “Cum se zice, fără resentimente. Am câştigat aici la juniori. Este aproape de ţara mea. Iubesc Parisul, să stau acolo şi să vizitez. Poate voi locui acolo într-o zi. Pur şi simplu iubesc totul la acest turneu”.

Sursa foto: sport