SIMONA HALEP (nr 5 WTA) s-a intalnit, joi seara, cu jucatoarea cehoaica LUCIE SAFAROVA (nr 44 WTA) intr-o partida contand pentru turul secund al ultimului turneu de GRAND SLAM din acest sezon, US OPEN. Meciul dintre SIMONA HALEP si LUCIE SAFAROVA a fost primul al zilei pe arena principala “Arthur Ashe”, fiind transmis, in direct, pe canalul Eurosport.
SIMONA HALEP a reusit sa se impuna si sa se califice in turul III al turneului US OPEN castigand, dupa o ora si 27 de minute, cu 2-0 la seturi (6-3, 6-4), in fata LUCIEI SAFAROVA, “campioana erorilor nefortate” (n.red. 44 de erori nefortate comise in acest meci).
UPDATE 2: “Am inceput bine meciul, insa apoi mi-am pierdut putin increderea. Apoi ea a reusit sa revina si sa egaleze, este o jucatoare foarte buna. M-am gandit atunci ca trebuie sa ma concentrez si sa fac ce am facut in primele game-uri. Intotdeauna e dificil sa joci cu LUCIE SAFAROVA, stiam ca e o jucatoare buna, dar eram increzatoare pentru ca eu castigasem ultimele dueluri directe”, a declarat SIMONA HALEP la Eurosport imediat dupa meci. “Am lucrat mult la noul stil de joc. Imi place sa fiu agresiva, sa joc mingea repede, insa cand nu ai incredere nu poti fi agresiva.”, a concluzionat SIMONA.
UPDATE 1: “A fost foarte important primul set, LUCIE SAFAROVA nu mai are increderea din trecut. SIMONA HALEP este mai agresiva ca in trecut, este clar ca si-a dus jocul la urmatorul nivel. Ia returul foarte repede, SIMONA HALEP fiind una din cele mai bune din circuitul feminin. Nu stiu daca va merge pana la capat in turneu, dar e clar ca are loviturile mult mai agresive. SIMONA HALEP joaca impotriva fizicului sau, trebuie sa isi asume riscuri, sa nu mai faca pasul inapoi. Imi place mult reverul ei, este o arma impresionanta atunci cand functioneaza. Trebuie sa ajunga la 65% procentaj la primul serviciu, mai ales impotriva unei jucatoare precum Serena”, a declarat fostul mare campion suedez, in prezent analist la Eurosport, MATS WILANDER, dupa meciul dintre SIMONA HALEP si LUCIE SAFAROVA.
STIRE INITIALA
In primul set, SIMONA HALEP a alternat momentele de gratie cu cele dezamagitoare, jucatoarea originara din Constanta reusind, intr-un final, se se impuna dupa 47 de minute. HALEP a pornit ca din pusca si a reusit sa isi adjudece primele trei ghemuri ale primului set. Apoi a intervenit o stare de relaxare nepermisa si SAFAROVA a reusit sa egaleze situatia la ghemuri. Trezita parca din pumni, SIMONA HALEP a reusit o noua serie de trei ghemuri consecutive si si-a adjudecat primul set.
In setul secund, SIMONA HALEP si LUCIE SAFAROVA au mers cap la cap, pana la scorul de 4-4, campioana noastra reusind sa castige dupa un forcing inceput dupa primele opt ghemuri.
Inaintea partidei de azi, SIMONA HALEP si LUCIE SAFAROVA s-au mai intalnit de patru ori, scorul fiind 3-1 pentru SIMONA HALEP. De mentionat faptul ca jucatoarea noastra s-a impus in ultimele trei dispute.
Pentru calificarea in turul doi, SIMONA HALEP a primit deja 77.200 de dolari si 70 de puncte WTA. La editia din 2015 a competitiei de la New York, SIMONA HALEP a ajuns pana in semifinale, acolo unde a fost invinsa, surprinzator, de veterana Flavia Pennetta.
Sursa foto: wtatennis