Simona Halep se află în topul mondial realizat de „Tennis Magazine”

Cu un turneu de de mare şlem câştigat în 2019, Wimbledon, şi două finale WTA disputate la Doha şi la Madrid, Simona Halep este în atenţia jurnaliştilor americani. „Tennis Magazine”, cea mai prestigioasă revista de profil din lume, a făcut un top al celor mai bune sportive din ultimii zece ani, transmite RRA, citat de Rador.

Potrivit jurnaliştilor americani, în perioada 2010-2019, jucătoarea din Constanţa se află pe locul secund, fiind devansată doar de către legendara Serena Williams.

Americanii i-au făcut şi o scurtă caracterizare Simonei: „Numărul unu mondial la finalul anilor 2017-2018, românca a devenit o forţă constantă după ce a câştigat şase turnee WTA în 2013. Chiar dacă fost învinsă în primele trei turnee de grand slam jucate, Halep a continuat să lupte pentru victoriile de la Roland Garros şi Wimbledon. Acest lucru a certificat jocul ei şi i-a dat forţă mentală ca să lupte împotriva jucătoarelor care lovesc cu forţă şi în momentele importante”, au scris jurnaliştii americani.

Şi Boris Becker a ridicat-o în slăvi pe jucătoarea româncă. Jucătorul german a spus despre aceasta că este foarte inteligentă, are o inimă mare şi o forţă şi nişte picioare incredibile.

Simona Halep a încheiat sezonul 2019 pe locul patru în ierarhia mondială. Fostul lider WTA a urcat o poziţie în urma participării la Turneul campioanelor de Shenzhen. Simona şi-a anunţat fanii prin intermediul reţelelor de socializare că următorul pas pentru ea este să se bucure de vacanţă, dar şi că antrenorul Darren Cahill a revenit în echipa jucătoarei din Constanţa.

Sursa foto: sport