Sindicalistii de la METROU ameninta cu GREVA GENERALA, daca Metrorex va trece la Primaria Generala

Sindicalistii de la Metrorex ameninta cu GREVA GENERALA, daca nu le vor fi rezolvate revendicarile. Sindicalistii de la metrou sunt nemultumiti ca Metrorex va trece in subordinea Primariei Generale, dar si de nivelul salariilor, tinand cont ca noua schema nu s-a schimbat nici pana acum.

Totodata, sindicalistii mai sustin ca nu vor sa se desfiinteze Clubul Sportiv de la Metrorex, singurul de acest tip din tara.

Asadar exista riscul sa avem parte de o GREVA GENERALA la metrou, daca revendicarile sindicalistilor nu vor fi solutionate. Reamintim ca in prezent se discuta ca Metrorex sa treaca la Primaria Generala.

Mondo News iti recomanda si: Oprescu vrea sa puna mana pe Metrorex si RATB cu ajutorul lui Ponta si Dragnea

 

Presedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Radoi, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, ca sindicalistii de la metrou iau in calcul declansarea unor proteste de strada, care ar putea incepe cu pichetarea Ministerului Transporturilor.

Liderul sindical a declarat ca deocamdata nu se pune problema unei greve la metrou, intrucat, potrivit legii, aceasta nu poate fi declansata atata timp cat exista un contract colectiv de munca in desfasurare. In schimb, a adaugat Radoi, avocatii vor analiza daca o eventuala greva ar putea fi declansata in contextul nerespectarii contractului aflat in vigoare.

Zilele cand ar urma sa aiba loc pichetarile si marsul de protest vor fi anuntate dupa obtinerea autorizatiilor de la Primaria Municipiului Bucuresti.

Potrivit lui Radoi, angajatii de la metrou sunt nemultumiti ca nu au beneficiat de nicio majorare salariala, desi in Contractul Colectiv de Munca, incheiat in noiembrie 2013, este prevazuta modificarea grilei de salarizare cu indicele de crestere a preturilor incepand cu 1 ianuarie 2014.

O alta nemultumire a sindicalistilor este legata de inaintarea unui proiect de hotarare de guvern care prevede transferarea Metrorex la Primaria Capitalei, in conditiile in care autoritatea locala, sustin ei, nu ar avea fonduri pentru preluare.

Ion Radoi sustine ca acest transfer al Metrorex ar avea in spate “interese pentru controlul investitiilor si pentru alte proiecte”.

O alta nemultumire se refera la faptul ca organigrama Metrorex a fost modificata, desfiintandu-se Departamentul pentru siguranta circulatiei si Departamentul tehnic si de IT, in locul lor fiind infiintat Departamentul Juridic. Prin noua organigrama ar urma sa fie desfiintat si Clubul Sportiv Muncitoresc al Metrorex, singurul de acest tip care mai exista in tara, a mai spus Radoi.

in replica, SC Metrorex SA a precizat, intr-un comunicat, ca a modificat, corespunzator necesitatilor de eficientizare a activitatii desfasurate prin hotararea Adunarii Generale a Actionarilor din data de 15.04.2014, structura organizatorica in special a aparatului administrativ din Centralul societatii, prin reducerea efectiva a functiilor de conducere, cu punere in aplicare de la 1.05.2014.

“Noile masuri organizatorice nu au in vedere disponibilizari de personal din cadrul societatii. De altfel aceste masuri, au fost solicitate si de organizatia sindicala din cadrul SC Metrorex SA – UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou, prin revendicarile si propunerile de masuri formulate in timpul conflictului colectiv de munca si actiunile greviste din luna septembrie 2013.Noua structura organizatorica se va regasi pe site-ul METROREX, incepand cu 01.05.2014”, se mai arata in comunicatul companiei.

Foto: Mediafax