Singurul PUNCT DE CONTROL SANITAR-VETERINAR din Bucuresti, deschis in Piata Progresul din Sectorul 4

Singurul PUNCT DE CONTROL SANITAR-VETERINAR din Capitala, amenajat in incinta Pietei Progresul, a fost redeschis miercuri, au anuntat reprezentantii Primariei Sectorului 4.

Potrivit sursei citate, acesta functioneaza cu sprijinul Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare pentru Siguranta Alimentara si in spiritul respectarii normelor de igiena si siguranta alimentara, fiind pus la dispozitia cetatenilor in aceasta perioada in care locuitorii Sectorului 4 se aprovizioneaza cu alimente necesare prepararii mesei de Craciun.

Citeste si: CATI BANI CHELTUIESC ROMANII PENTRU CRACIUN si REVELION

Astfel, Primaria Sectorului 4 a dorit sa vina in sprijinul cetatenilor care achizitioneaza produse din carne direct din gospodariile producatorilor sau din alte surse decat halele special amenajate in incinta pietelor agro-alimentare din Sectorul 4, pentru a efectua examenul trichineloscopic.

Punctul de control este deschis in perioadele 10-24 decembrie si 27-31 decembrie, fiind inchis in primele doua zile de Craciun, pe 25 si 26 decembrie. Programul de lucru este de luni pana vineri intre orele 9.00 si 18.30, iar sambata si duminica, intre orele 9.00 si 16.00.

Citeste si: ABATOR CLANDESTIN, descoperit in judetul Bihor

Pentru efectuarea testului trichineloscopic sunt repartizati pe fiecare tura de lucru cate doi medici, cetatenii fiind obligati sa prezinte 150 de grame din carnea prelevata de pe muschiul intercostal (doua coaste alaturate) sau muschi pilieri diafragmatici, tariful perceput pentru examinare fiind de 11,16 lei pe proba examinata, precum si actul de identitate al persoanei care solicita testul.

Primaria Sectorului 4 recomanda cetatenilor sa efectueze examenul trichineloscopic si sa achizitioneze carne sau produse din carne numai din unitatile autorizate sau inregistrate sanitar-veterinar.

Sursa foto: Primaria Sectorului 4