Doar 15% dintre SIRENELE care anunta situatiile de URGENTA in CAPITALA functioneaza

Sirenele care anunta situatiile de urgenta vor fi testate, miercuri, intre orele 10.00 si 15.00, in municipiul Bucuresti si in 13 judete, intre care Brasov, Buzau, Prahova, Iasi si Suceava, informeaza News.ro.

UPDATE 2: Doar 15% dintre cele 400 de sirene din Capitala pot fi actionate cu dubla comanda, atat electrica, cat si electronica. Restul, spun oamenii, „Dumnezeu cu mila!”

Aceasta a fost declaratia purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti-Ilfov, Daniel Vasile, in urma exercitiului desfasurat miercuri pentru testarea si verificarea unor echipamente din componenta sistemului de instiintare, avertizare si alarmare in situatii de protectie civila. „Din pacate, situatia statistica ne arata ca doar 15% dintre aceste sirene pot fi actionate cu dubla comanda, atat de la locul in care sunt amplasate, cat si dintr-un punct de comanda existent la primarie, la autoritatea locala sau la dispeceratul ISU. Este o vulnerabilitate si probabil ca ar trebui ca numarul de sirene care sa functioneze in sistem centralizat sa fie mult mai ridicat”, a spus el, citat de Agerpres.

UPDATE 1: Semnalul de alarmare este compus din cinci sunete, fiecare durand 16 secunde, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU). IGSU le recomanda cetatenilor sa ramana calmi si sa urmareasca informarile inspectoratelor pentru situatii de urgenta. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “Exercitiu”.

Cele mai des intalnite situatii in care este alarmata populatia prin intermediul sirenelor electrice si electronice au loc pe timpul inundatiilor, in cazul producerii unor accidente tehnologice in care sunt implicate substante periculoase, in cazul ruperii unor baraje hidrotehnice si pe timpul conflictelor armate. Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat, recomanda populatiei sa urmareasca informarile ISU si DSU referitoare la acest exercitiu.

“Este un exercitiu prin care testam sirenele, obisnuim populatia si incercam sa pregatim ce inseamna fiecare sunet, ce inseamna cand suna asa sau ce inseamna cand suna altfel. Exercitii similiare s-au facut si in alte tari”, a declarat Arafat pe 13 aprilie, citat de Agerpres.

STIRE INITIALA

Exercitiul de alarmare a populatiei privind posibile situatii de mare risc a inceput marti, cand sirenele au sunat in judetele Braila, Calarasi, Constanta, Ialomita, Tulcea si Vrancea, si se va incheia vineri.

Anuntul de testare a sirenelor a fost facut de Departamentul pentru Situatii de Urgenta pe pagina de Facebook, cu indemnul “#SHARE ca sa nu fim luati prin surprindere”. Exercitiul PROCIV 2017 a inceput marti, cand sirenele au sunat in judetele Braila, Calarasi, Constanta, Ialomita, Tulcea si Vrancea.

Sursa foto: MAI