Șoc în Polonia: Cel puțin 3 morți și peste 20 de răniți, după prăbușirea unui bloc din Poznan

Cel puţin 3 persoane au murit şi alte 21 au fost rănite, duminică, după ce un bloc de locuinţe cu trei etaje s-a prăbuşit în Poznan, vestul Poloniei, anunță AFP.

“Am scos de sub dărâmături trei corpuri neînsufleţite. Alte 21 de persoane au fost rănite, dintre care trei grav”, a anunţat Slawomir Brandt, purtătorul de cuvânt al pompierilor din Poznan. “Continuăm căutările. Este posibil să mai găsim oameni sub dărâmături”, a adăugat el.

Potrivit şefului pompierilor din Poznan, Andrzej Bartkowiak, citat de agenţia PAP, ar mai putea fi o persoană acoperită de mormanul de cărămizi. Clădirea s-a surpat la ora locală 07:50 (06:50 GMT).

“Dat fiind nivelul distrugerilor, s-a admis provizoriu că ar putea fi vorba de o explozie de gaz”, a declarat la postul de televiziune TVN24 purtătorul de cuvânt al pompierilor din Polonia. A fost demarată o anchetă.

Sursa foto: bbc