Șoc în televiziune! O emisiune cu audiență de la Antena 3 a fost scoasă din grila de programe

Antena 3 a eliminat o cunoscută emisiune din grila de programe. Totodată, e vorba de un show care înregistra audiențe considerabile, dar pe care șefii postului de televiziune au decis să o elimine. Mai mult, a fost anunțat și ce se va întâmpla cu cei din echipa tehnica, alături de prezentatori.

Emisiunea prezentată în trecut de Carmen Avram a fost eliminată de pe postul de televiziune. Antena 3 a decis scoaterea din grilă a emisiunii „În Premieră”, pe care telespectatorii o puteau urmări săptămânal și care a fost recompensată cu numeroase premii, de-a lungul anilor. În plus, cei din echipă vor putea rămâne în continuare în cadrul trustului Intact. Decizia a fost considerată una uimitoare, mai ales că emisiunea avea o audiență destul de mare și prezenta diverse reportaje, pe teme de interes general.

Postul de televiziune a renunțat la sezonul actual din emisiunea „În Premieră”, dar nu se știe dacă este vorba despre o întrerupere temporară sau definitivă, nefiind anunțat acest lucru. Emisiunea de reportaje și publicistică trata foarte multe subiecte considerate uneori controversate, precum diverse teme de corupție, atât la nivel de țară, cât și pe plan internațional. Noul sezon ar fi trebuit să înceapă în luna martie din acest an.

Adrian Ursu, directorul editorial al Antena 3 a fost cel care a coordonat proiectul de televiziune, după ce Carmen Avram a intrat în politică. Acesta a declarat că suspendarea este una temporară. Întrebat dacă din toamna lui 2020 va exista un nou sezon „În Premieră”, acesta a oferit replica de „Noi așa sperăm”.

„Este un proiect editorial care a fost lansat și menținut la un nivel profesional extrem de ridicat și, tocmai din dorința de a-l păstra la acest standard de calitate, vrem să îi oferim răgazul de a se reconfigura, de a-și completa echipa și de a rămâne un reper în jurnalismul din România. Oamenii din echipa editorială și de producție construită de Carmen Avram își vor păstra antrenamentul profesional lucrând în proiecte în cadrul trustului Intact.”, a susținut Adrian Ursu, potrivit paginademedia.ro.

Sursa foto: antena 3