Somalia: Cel puțin trei persoane au murit și alte 14 au fost rănite, în urma unei explozii puternice

Cel puțin trei persoane au murit și alte 14 au fost rănite, în urma unei explozii puternice care s-a produs duminică în centrul orașului Mogadishu, capitala Somaliei, din cauza unei bombe amplasate pe o mașină, au transmis autoritățile locale, relatează postul BBC, citat de Mediafax. 

Printre personele rănite se află și șase copii. O școală din apropiere s-a prăbușit complet din cauza exploziei. Mai multe case au fost distruse și acoperișul unei moschei s-a prăbușit. „Un atacator sinucigaș aflat într-o mașină capcană a explodat în districtul Howlwadag din Mogadishu. 

Este prea devreme să ne pronunțăm în legătură cu posibilele victime”, a declarat Abdullahi Hussein, șeful poliției locale. Orașele din Somalia sunt vizate frecvent de militanții grupării teroriste al-Shabab.

Sursa foto: BBC