SONDAJ CCSCC: Jumatate dintre romani nu stiu nimic despre Legea descentralizarii

Jumatate dintre romani nu a auzit de descentralizare si nici de faptul ca Executivul si-a asumat raspunderea pe acest subiect, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Cercetari si Studii Cantitative si Calitative (CCSCC), in perioada 27-30 noiembrie.

Astfel, 53,9% – sustin ca sunt informati despre proiectul legii descentralizarii inittat de actualul Guvern, iar 46,1% spun ca nu au cunostinta despre acest subiect. Despre asumarea proiectului in Parlament stiu mai putin de jumatate (43,5%) dintre romani, in timp ce majoritatea (56,5%) nu cunosc amanunte despre acest fapt.

Tot jumatate dintre cetatenii romani cred ca descentralizarea este o masura mai degraba buna, dupa cum o mare parte dintre romani crede ca presedintii de consilii judetene sunt mai puternici decat fostii prim-secretari.

La intrebarea „ In opinia dumneavoastra, descentralizarea este mai degraba o masura buna sau mai degraba o masura proasta?”, aproape jumatate (48,4%) dintre cetateni cred ca este mai degraba o masura buna, 27,4% spun ca este o masura mai degraba proasta , iar alti 24,2% nu stiu sau nu isi dau seama.

O larga majoritate a populatiei (57,7% sigur da, 27,4% probabil ca da) crede ca descentralizarea, prin trecerea unor atributii si competente de la ministere la presedintii consiliilor judetene si la primari, va conduce la cresterea puterii baronilor locali; doar o minoritate (8,4% sigur nu, 6,5% probabil ca nu) impartaseste opinia ca nu va creste puterea si influenta baronilor locali.

Sondajul arata ca segmente largi ale opiniei publice (54,5% sigur da, 21,3% probabil ca da) sunt in favoarea ipotezei ca, prin descentralizare va creste coruptia, in timp ce mai putin de un sfert dintre romani (13,5% probabil ca nu, 10,7% sigur nu) cred descentralizarea nu va conduce la cresterea coruptiei.

Cei mai multi dintre romani (28,2% sigur da, 27,2% probabil ca da) spun ca prin descentralizare decizia va fi adusa mai aproape de cetatean. Un segment semnificativ (31,3% sigur nu, 13,3% probabil ca nu) manifesta indoieli asupra acestei afirmatii.

Opinia publica este majoritar (39,4% sigur nu, 17,5% probabil ca nu) neincrezatoare ca nivelul de trai al populatiei va creste ca urmare a descentralizarii. Doar o parte a populatiei (18,6% sigur da, 24,5% probabil ca da) crede ca masura va duce la cresterea nivelului de trai.

Sondajul a fost realizat de Centrul de Cercetari si Studii Cantitative si Calitative (CCSCC) in perioada 27-30 noiembrie 2013, pe un esantionde 1.189 subiecti, reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei, cu o marja de eroare le +/- 2,85%.